Tribunalul Constanţa a decis, azi, ca Inspectoratul General al Poliţiei Române să acorde primarului Constanţei daune morale în valoare de 50.000 de RON, în urma judecării unui dosar legat de contracte care ar fi fost acordate preferenţial de Primăria Constanţa.
În august 2006, pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române a apărut un comunicat în care se preciza că Radu Mazăre, alături de alţi funcţionari ai Primăriei Constanţa, au acordat preferenţial contracte din fonduri publice. Atribuirea conractelor s-ar fi făcut în urma unor licitaţii fictive, producându-se, astfel, un prejudiciu de peste şase milioane de euro.
În urma acestor acuzaţiilor ce i s-au adus, Radu Mazăre a dat în judecată IGPR. Sentinţa a fost pronunţată la sfârşitul anului trecut, Judecătoria Constanţa hotărând că Inspectoratul General al Poliţiei Române trebuie să achite reclamantului 50.000 de lei drept daune morale şi să-i prezinte scuze publice primarului Constanţei.
De asemenea, instanţa Tribunalului Constanţa a hotărât că IGPR nu trebuie să îşi ceară scuze, aşa cum hotărâse Judecătoria Constanţa în cadrul aceluiaşi dosar.
Conducerea IGPR a atacat acestă decizie, care nu este definitivă.
(17:15)