Avocatul Gheorghiță Mateuț a revenit cu noi declarații susținând, de acestă dată, că nu a semnat la Cluj raportul privind lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Acesta a făcut acestă precizare susținând că documentul a fost semnat la București, la Ministerul Educației.
Avocatul mai spune că rectorul Gabriel Boroi este cel care deține o copie a acelui raport prin care lucrarea de doctorat era catalogată drept una științifică. Acesta a mai adăugat că încă nu a fost chemat la Parchet pentru a fi audiat în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiță a făcut un autodenunț susținând în fața procurorilor că în anul 2011 a făcut o deplasare la Cluj, împreună cu fostul ministru Mihnea Costoiu unde a fost semnat referatul care certifica că lucrarea de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, este o teză științifică.
” Nici nu ne-am gândit atunci la plagiat și nu era de datora noastră să verificăm acest aspect. În opinia mea acea lucrare nu e un plagiat pentru că are multe elemente de noutate în material de Drept Penal. Atunci, în 2012, cei de la Universitatea de Vest au fost cei care au cercetat lucrarea din acest punct de vedere. Toți cei care au făcut parte din Comisie au folosit un alt soft și nu au ajuns la concluzia că e plagiat, deși am înțeles ulterior că au existat câteva dubii cu privire la anumite aspect din teză. Rectorul Gabriel Boroi a fost cel care ne-a ales pe mine și pe doamna Dumitra Popescu, care este o somitate în materie”, a mai spus avocatul Mateuț.