...ar fi prima. Prima rubrică permanentă despre motociclişti şi „motoarele“ lor în cotidienele din România.
Adresată însă tuturor. Fără termeni tehnici, fără explicaţii savante, fără pretenţii iniţiatice. „Cercul nostru strâns“ nu există. EVZ vă invită, începând de astăzi, să urcaţi în şa, pentru a porni împreună în aventura cailorputere pe două roţi. Simplă şi frumoasă, pe imaginare drumuri de munte şi posibile faleze de mare. Ca într-o plimbare „în gaşcă“ pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Lac, sau un raid pe Autostrada Soarelui, spre Vamă.
Şi vă mai propunem o apropiere între oameni, aşa cum am fost (ne)învăţaţi de societate să ne acceptăm unii pe alţii. Poate - cine ştie? - schimbăm o ţară tribalizată, plină de ziduri imaginare sau nu, de priviri piezişe, de „eu şi ăla“, de „noi şi ăia“, de tineri contra vârstnici, de săraci contra bogaţi, de orăşeni contra ţărani, de bănăţeni contra regăţeni, de profesori contra elevi, de Steaua contra Dinamo...
De câţiva ani, ne-am mai pomenit cu un „versus“: automobilişti contra motociclişti. Un război care mocneşte stupid şi s-a extins rapid, o dată cu intrarea României în Uniune. Suprapuse peste reziduurile educaţiei comuniste, frustrările de dată recentă au născut o polarizare. Mai ţineţi minte cărţile şi filmele „de dinainte“? Motociclistul era întotdeauna pletosul în blugi şi fără serviciu, băiatul rău care nu-i lăsa pe oamenii muncii să ducă ţara pe cele mai înalte culmi... Acum, stereotipul s-a schimbat. „Ăla cu motor“ e obraznic. „Se bagă în faţă, depăşeşte prin dreapta, merge cu viteză, mă sfidează la semafor“. Parcă sună cunoscut, nu-i aşa? Sunt reproşurile şoferilor. Adesea îndreptăţite. Dar şi pentru că - asta o păstrăm pentru noi - ajunge mai repede, „ne face“, pe noi şi pe maşinile cu care ne mândrim, la plecarea de pe loc. Pentru că după el se uită fetele. Şi atunci? Atunci ne facem că nu-l vedem, nu semnalizăm, nu-i dăm prioritate. De ce? „Uite-aşa, de-al dracu’!“.
Ce rămâne în urma răfuielii? Resentimente şi - mai ales - multe victime. Şoselele României mustesc de sângele inconştienţei. Ne ucidem între noi cu o frenezie desprinsă din „Fratricizii“ lui Nikos Kazantzakis. Pentru că, statistic, vina e împărţită. Ceea ce uităm e însă că cei care se rănesc sau mor sunt, în mare parte, motocicliştii. „Donatorii de organe“, cum cu umor negru îşi spun între ei şi cum au învăţat, pe un ton superior- superficial, să le spună şi şoferii.
Soluţii? Cea mai la îndemână ar fi să coborâţi de la volan şi să încălecaţi pe-o şa - iar voi, cei de pe motoare, daţi-vă mai într-o parte, faceţi-le loc nou-veniţilor! -, pentru a asculta povestea-aşa. Deci: Atenţie, motor...