Să fii motociclist nu e un «sport» ieftin. Vestea proastă e că, spre propria siguranţă, niciuna dintre cheltuieli nu poate fi omisă.
...un amic a parcurs, acum câteva săptămâni, vreo 2.000 de kilometri în doar câteva zile. Bucureşti, Turnu- Severin, apoi spre Porţile de Fier, Herculane şi revenirea pe Valea Jiului. Asfalt, pietriş, drumuri forestiere, poteci înguste cât palma, cursuri de apă pe care Honda lui Africa Twin ’97 Dakar le-a străbătut fără mari probleme. Ca să ajungă acolo, ce i-a trebuit însă lui Răzvan, în afară de câteva zeci de ani de experienţă şi nişte amici de încredere, cu motoarele lor la fel de puternice? Ce i-ar trebui unui amator de senzaţii unice? De la bun început, avertismentul să nu te aştepţi la un „sport“ ieftin. Motocicletele sunt - la fel ca şi maşinile - pentru toate buzunarele.
Poţi să-ţi cumperi şi o „comunistă“ (IJ, Ural, Jawa) cu doar câteva sute de lei, dar şi un BMW care sare de 20.000 de euro. În primul caz, trebuie să-ţi iei întotdeauna, când pleci undeva, marja de eroare a unei defecţiuni care să te lase în drum. În cel de-al doilea - să ţii minte, atunci când vei cădea prima oară, cu câţi bani ai dat de pământ. În cele mai multe dintre cazuri, soluţia e la mijloc. O motocicletă la mâna a doua „cinstită“ (fără defecţiuni ascunse), bine întreţinută şi de firmă (în general japoneză) duce la câteva mii de euro. Ideal este să fie adusă din Germania, deşi importul din Italia s-a extins puternic în ultimul timp.
Dacă o achiziţionezi din ţară, intermediarii îţi vor lua câteva sute de euro în plus. RAR-ul, înmatricularea şi prima revizie (absolut obligatorie dacă motocicleta este second-hand) înseamnă alţi aproximativ 1.000 de lei. Apoi - operaţiunile de întreţinere curente. Motocicleta înseamnă doar jumătate de problemă. Şcoala pentru permisul de conducere este între 700 şi 1.000 de lei. Echipamentul te poate costa aproape cât motocicleta, dacă-ţi iei produse de firmă. „Optimizarea“ cheltuielilor (produse mai ieftine) ar putea să-ţi reducă investiţia la „doar“ 2.500-3.000 de lei (cască, mănuşi, „armură“, genunchere, jachetă, pantaloni, bocanci). Vestea proastă e că, spre propria siguranţă, aceste cheltuieli nu pot fi reduse. Parafrazând însă o reclamă celebră, libertatea e nepreţuită.