Evenimentul Zilei > Economie > Măsurile economice din programul de guvernare pe care PNL și PSD s-au înțeles
Măsurile economice din programul de guvernare pe care PNL și PSD s-au înțeles

Măsurile economice din programul de guvernare pe care PNL și PSD s-au înțeles

Negocierile pentru formarea noului Guvern au fost unele dure. În cadrul acestora, privind viitorul program de guvernare PNL-PSD, au fost stabilite mai multe măsuri urgente pe plan economic.

Social-democrații au propus un set de masuri care au fost acceptate de liberali. Sunt 10 măsuri economice asupra cărora liderii din PSD și PNL, viitorii parteneri de guvernare au căzut de acord.

Cele 10 măsuri convenite:

1. Creșterea investițiilor din PIB de la 5,6 la 7%.

2. Păstrarea cotei unice.

3. Scăderea contribuțiilor cu 0,5% pe an, în următorii 4 ani.

În legătura cu această măsură, deputatul PSD Marius Budăi a precizat: „În viitorul apropiat trebuie să facem o analiză foarte clară a impozitării muncii din România. Mai ales la salariile mici este necesară o ajustare astfel încât neturile la acești oameni să crească.”

4. Reformă în administrația publică

Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a explicat ce presupune reforma în administrație asupra căreia au căzut de acord cele două partide: ”Este nevoie de eficientizare în administrația publică. La fonduri europene sunt multe lucruri rămase în urmă. Avem restanțe și din vechiul cadru financiar multianual și avem restanțe și în noul cadru financiar multianual, nu am trimis nimic până acum la Comisia Europeană. Altfel nu vom avea perfomanță nici în PNRR. Trebuie să dublăm efortul pentru că va veni noul cadru financiar multianual și atunci e nevoie de eficiență foarte mare în această zonă. ”

5. Creșterea capacității de producție energie electrică și gaze.

6. Investiții prin PNRR și fondul de modernizare.

7. Creșterea alocațiilor.

8. Creșterea pensiei minime de la 800 la 1.000 de lei.

Pensia minimă crește de la 800 la 1.000 de lei. Cei care au pensia mai mică de 1.600 de lei vor primi în ianuarie a treisprezecea pensie, în valoare de 1.200 de lei, adică 100 de lei în plus, care va fi acordată o dată pe an, în ianuarie.

Acest 10% se aplică doar la pensiile pe contribuție, nu este vorba de acele indemnizații speciale.

Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei vor trebui să își plătească singuri contribuția la sănătate, practic, pensia lor nu va crește.

9. Creșterea pensiei.

10. Creșterea alocației pentru persoanele cu dizabilități. De această măsură ar urma să beneficieze 840.000 de pensionari din România.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.