Măsuri de urgență luate de România în caz de război. Condițiile de recrutare-încorporare în armata română

Măsuri de urgență luate de România în caz de război. Condițiile de recrutare-încorporare în armata română

Criza între SUA și Iran a generat o stare de tensiune foarte mare și în țările care sunt poziționate de o parte sau alta ale celor două tabere. Punctul cel mai fierbinte a fost asasinarea generalului Qasem Soleimani, la comanda lui Donald Trump.

În acest context, au început să se vehiculeze scenarii, unele dintre acestea vizând și România.

În legătură cu acest lucru e important de amintit ce români pot fi chemați la arme și în ce condiții, după cum prevede Monitorul Oficial al României.

Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 990/12.XII.2006, este cel care arată situaţia cu privire la serviciul militar în termen pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război.

Ne puteți urmări și pe Google News

În condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (5), centrele militare efectuează, în perioadele stabilite de Statul Major General , recrutarea-încorporarea cetăţenilor încorporabili.

În condițiile izbucnirii unui război perioada când se efectuează recrutarea-încorporarea se anunţă prin mijloacele de informare în masă.

Ordinul de asigurare a activităţilor de recrutare-încorporare este emis pe baza propunerilor înaintate de centrul militar, prefectul judeţului sau al municipiului Bucureşti, se mai arată în lege.

Art. 23,  (1)  spune că „sunt încorporaţi pentru îndeplinire a serviciului militar în termen bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani. (2) La cerere, aceştia pot fi încorporaţi imediat după împlinirea vârstei de 18 ani.”

 

Limita maximă de vârstă până la care cetăţeni români, bărbaţi, pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani.

De asemenea, potrivit Art. 24, „durata instruirii militarilor în termen se stabileşte prin ordine ale şefilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.”

„Art. 25 . — (1) Pentru a fi recrutaţi sau încorporaţi, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare. (2) Tinerii care, din diferite motive, nu au primit ordin de chemare sunt obligaţi să se prezinte la centrele militare pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul ori reşedinţa, în termen de două luni de la împlinirea vârstei de 20 de ani”, se mai arată în Monitorul Oficial al României.

În momentul recrutării se fac testări psihologice asigurate de structurile specializate ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării.

Hotărârile comisiilor locale de recrutare-încorporare se comunică tinerilor şi recruţilor, în scris, potrivit stirimondene.fanatik.ro