Măsură fără precedent la Casele de Pensii. Anunțul ministrului e fără echivoc

Măsură fără precedent la Casele de Pensii. Anunțul ministrului e fără echivoc

Ghișeele și ferestrele care îi despart pe funcționari de cetățeni vor dispărea, în cel mai scurt timp, din Casele de pensii. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, într-o postare pe Facebook.

„La Casele de Pensii la care am mers, din nou, astăzi mă revoltă să văd pensionarii stând cu spatele aplecat cerând informații printr-o ușiță sau fereastră dincolo de care angajatul Statului stă comod pe scaun. De ce să nu stea și angajatul și pensionarul pe câte un scaun? Aici vin oameni în vârstă, mulți în baston, oameni care așteaptă în picioare să le vină rândul”, a arătat Violeta Alexandru.

Potrivit spuselor sale, un zid cu o fereastră care se deschide doar atunci când consideră necesar reprezentantul instituției reprezintă un obstacol în calea unei comunicări oneste și deschise între cetățeni și funcționari. Iar acest lucru, a spus Violeta Alexandru, trebuie înlăturat

„Nu vreau nimic ieșit din comun, vreau normalitate. Vor lua loc la o masă simplă, cu toate hârtiile la vedere, cu pensionarul așezat comod pentru a pune toate întrebările pe care le are. Obișnuite sau mai puțin obisnuite, inițiativele mele au legătură cu faptul că îmi pasă de oameni. În curând desființăm zidurile. Pensionarii și angajații Statului se respectă între ei”, a subliniat ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News

.