Măsură fără precedent în Cehia. Granițele vor fi închise încă un an de zile

Măsură fără precedent în Cehia. Granițele vor fi închise încă un an de zile

Milos Zeman, președintele Cehiei, a declarat că restricțiile decretate în această țară din cauza pandemiei de coronavirus ar putea să fie aplicate încă un an de zile.

Potrivit președintelui ceh, călătoriile de vacanță în străinătate vor fi interzise timp de încă un an.

„Astfel încât niciun nou val de infectare să nu fie cauzat de călătorii care se duc în ţări unde epidemia nu s-a încheiat încă”, a precizat Milos Zeman, într-un interviu radiofonic .

La jumătatea lunii martie, autorităţile cehe au instituit măsuri ample de interzicere a intrărilor şi ieşirilor din ţară pentru a opri extinderea epidemiei. Excepţiile permise în prezent îi vizează pe navetişti şi pe şoferii de camion, precum şi cazurile inevitabile, inclusiv tratamentele medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenţiile de turism şi alte companii de turism au cerut anterior ca în timpul verii să fie permise cel puţin călătoriile în Slovacia şi Croaţia, care sunt destinaţii de vacanţă deosebit de populare pentru cehi şi unde infecţiile cu noul coronavirus sunt rare, potrivit agerpres.ro