Mașină de Poliție făcută zob de un jandarm

Mașină de Poliție făcută zob de un jandarm

Aproape că am putea crede că au vrut să vadă cine e mai tare într-o încleștare jandarm versus polițist. Mașina de Poliție a ieșit grav  avaraită. Un jandarm a intrat cu mașina într-o autoutilitară de poliție, care s-a făcut zob după ce a fost proiectată în zidul unei case.

Accidentul a avit loc sâmbătă dimineața pe DN 29, pe raza localității sucevene Dumbrăveni. Un jandarm din Botoșani, la volanul mașinii sale, a intrat direct într-o mașină de Poliție. La bordul acesteia se afla un echipaj de la Postul Dumbrăveni. Oamenii legii fuseseră direcționați să intervină în cazul unui scandal, pe raza comunei învecinate Plopeni, unde o persoană se manifesta violent.

Autospeciala de Poliție rula cu semnalele luminoase și acustice pornite, în viteză. La intersecția cu un drum secundar, o altă mașină, condusă de un bărbat de 44 de ani, nu i-a acordat prioritate. Este vorba der mașina condusă de jandarmul din Botoșani. Autospeciala a fost proiectată în afara carosabilului, izbindu-se de un zid.

În urma impactului, șoferul polițist a suferit leziuni grave, fiind preluat de o ambulanță și dus la spital, pentru îngrijiri. Acesta are tot  44 de ani. Colega sa, o polițistă de 28 de ani, a scăpat fără răni. Cazul a fost preluat de Parchetul Militar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Suceavanews.ro