MASCARADA cu care Erdogan îi FORȚEAZĂ mâna lui Trump

MASCARADA cu care Erdogan îi FORȚEAZĂ mâna lui Trump

A fost reluat luni procesul pastorului american Andrew Brunson, acuzat de terorism. Erdogan a cerut un schimb cu clericul musulman Gülen.

Andrew Brunson, pastorul unei mici biserici protestante în orașul turc Izmir, riscă 35 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de acuzațiile de terorism care i se aduc.

Brunson se află în arest din octombrie 2016. Procurorii turci îl acuză de activități în slujba grupului condus de clericul musulman Fethullah Gülen, care în prezent trăiește în exil în Statele Unite și despre care Ankara afirmă că ar fi organizat puciul eșuat din 2016, dar și în beneficiul Partidului Muncitorilor Kurzi (PKK).

Ne puteți urmări și pe Google News

Atât mișcarea lui Gülen cât și PKK sunt interzise, fiind considerate teroriste.

Potrivit rechizitoriului, pastorul este acuzat că a acționat „ca agent de război neconvențional” sub „masca de pastor al Bisericii Evanghelice”.

Toate acuzațiile se bazează pe „martori anonimi” și „documente secrete”.

Luni, 7 mai, a avut loc a doua înfățișare în procesul lui Andrew Brunson, care a început pe 16 aprilie, în orășelul Aliaga, la nord de Izmir. Acesta a respins vehement declarația unui martor care a afirmat că biserica sa a fost un intermediar pentru PKK și că în biserică se aflau însemnele mișcării kurde.

„Resping toate afirmațiile privind organizația teroristă PKK. Nu i-am sprijinit niciodată”, a spus Brunson, care a purtat un costum negru cu cămașă albă. „El declară că în biserica noastră existau însemne ale propagandei PKK. Unde sunt aceste însemne?”

Martorul, a cărui identitate nu se cunoaște (numele său mic ar fi „Serhat”), a declarat că era un creștin care frecventa adesea biserica lui Brunson. El a apărut într-o înregistrare video cu fața „blurată”.

Ca un semn al importanței pe care Washingtonul o acordă cazului, însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, Philip Kosnett, și Sandra Jolley, vicepreședintă a Comisiei Statelor Unite privind Libertatea Religioasă, au fost prezenți la audiere.

Militari turci păzesc clădirea tribunalului

Luna trecută, Donald Trump a postat un mesaj pe Twiter în care spunea că Andrew Brunson este un „fine gentleman” care este acuzat „fără motiv”. „Îl numesc Spion, dar e mai puțin spion decât mine. Să sperăm că i se va permite să vină acasă la frumoasa sa familie, acolo unde îi este locul.”

Dar ministrul turc de Externe, Mehmet Cavușoglu, care se va întâlni cu omologul său american, Mike Pompeo, peste câteva zile, la Washington, a afirmat că soarta lui Brunson este numai în mâinile justiției.

„Ei spun că guvernul ar trebui să-l elibereze. Depinde oare de mine?”, s-a mirat Cavușoglu duminică într-un interviu pentru CNN Turk.

Relațiile turco-americane sunt și așa tensionate din cauza sprijinului acordat de Statele Unite kurzilor în Siria, despre care Turcia spune că au legături cu PKK. De asemenea, la tensiuni a contribuit și arestarea a doi angajați ai misiunilor americane din Turcia.

În toamna trecută, Erdogan a sugerat că Turcia l-ar putea elibera pe Brunson, dacă Statele Unite îl predau pe Gülen, propunere respinsă de Washington.