Masca de protecţie este toxică? Banciu zice că a păţit-o! Nici nu ştii ce să mai crezi...

Masca de protecţie este toxică? Banciu zice că a păţit-o! Nici nu ştii ce să mai crezi...

Jurnalistul Radu Banciu a criticat decizia luată de mai multe administrații naționale, care au impus obligativitatea de a purta mască în spații publice închise sau, după caz, în alte situații specifice.

În ediţia de luni a emisiunii „Lumea lui Banciu”, acesta a folosit propriul său exemplu pentru a explica de ce purtarea măştii de protecţie poate genera unele efecte negative.

„Au apărut tot mai multe voci ale oamenilor din sistemul medical împotriva portului măștii, tocmai pentru că, evident, el este în momentul de față cvasi-obligatoriu în toate țările europene, cu excepțiile de rigoare pe care le cunoaștem, în special în partea de nord a continentului.

Acestea sunt toxice. Eu am purtat, astăzi, și trebuie să o recunosc, pentru prima oară, mască în mijloacele de transport în comun, conform stării de urgență pe care o străbatem, și într-adevăr – n-am avut de ce să o port foarte mult, pentru că distanța pe care o străbat până la serviciu este foarte scurtă, dar 10 minute tot am avut-o – este o stare de inconfort accentuat.

Ne puteți urmări și pe Google News

După 10 minute de purtat, și acum am probleme cu gâtul, de la mirosul pe care îl emană această mască. Orice mască este toxică. Nu există, practic, o mască 100% sigură.

Toată lumea spune asta, chiar dacă nu se simte acest lucru. Ea degajă, evident, prin porii ei, substanțele acestea, și să nu mai vorbesc despre dioxidul de carbon pe care tu îl scoți din organism, și după care îl reintroduci, practic, prin acest sistem de inspirație – expirație cu masca, nefiind foarte obișnuit.

Deci nu te avantajează, pentru că tot ce este mai poluat practic în tine se întoarce înapoi. Nici nu vreau să mă gândesc ce tragedie va fi pentru cei care au alergii, câteva miliarde de oameni pe planetă.

Un om din cinci este alergic pe planetă. Acum nu zic că este neapărat alergic la genul acesta de situații, dar poate să fie. Portul unei asemenea catastrofe, timp de câteva luni de aici, înainte, este moarte curată, fără niciun fel de discuție.

O să vedem apariția nu după 14 zile, pentru că masca nu are perioadă de incubație, dar dacă însă vom fi nevoiți să purtăm aceste măști până la sfârșitul anului, cum spun unii, o să vedem cât de curând ceva înfiorător. Oamenii vor cădea din picioare”, a declarat Radu Banciu.

În acest context, amintim că la începutul lunii mai, un reprezentant al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) a declarat pentru Reuters: „CO2 se va acumula încet în mască, de-a lungul purtării. Cu toate acestea, nivelul de CO2 despre care se ştie că este posibil să se acumuleze în mască este în mare parte suportabil pentru persoanele expuse.

Ai putea avea dureri de cap, dar cel mai probabil nu ar trebui să suferi simptomele observate la niveluri mult mai mari de CO2.

Masca poate deveni incomodă din mai multe motive, inclusiv o sensibilitate la CO2, iar persoana va fi motivată să îndepărteze masca. Este puțin probabil ca purtarea unei măști să provoace hipercapnie.”

Ce este hipercapnia?

„Hipercapnia este o afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de dioxid de carbon în sânge. Cauza poate fi găsită în anomalii în operațiile pulmonare sau cardiac

Presiunea parțială crescută a dioxidului de carbon din sânge este, de obicei, indicată de insuficiența respiratorie pentru ventilația alveolară inadecvată și, în acest caz, este asociată cu hipoxia.

Hipercapnia poate avea diferite simptome asociate care pot să apară, în funcție de severitatea afecțiunii, de la creșterea frecvenței cardiace (tahicardie) sau ectopică, dispnee, erupții cutanate, spasme musculare, creșterea tensiunii arteriale, dureri de cap, confuzie, letargie și hiperventilație, dezorientarea și pierderea conștiinței. În cazurile severe poate fi fatală.

Mai precis, când presiunea dioxidului de carbon crește peste 60-75 mmHg, pacientul are dispnee și bătăi inimii anormale, când ajunge la 70-80 mmHg, pacientul suferă de letargie și semicomă și la 100-150 mmHg se duce la o comă și este posibil moarte”, arată humanitas.net.