Supraviețuitorii masacrului de la Tiananmen acuză: Complicitatea Occidentului vizavi de China este criminală

Supraviețuitorii masacrului de la Tiananmen acuză: Complicitatea Occidentului vizavi de China este criminală

Scriitorul si disidentul chinez Liao Yiwu face o realistă radiografi e a servilismului liderilor occidentali față de regimul de la Beijing, de dragul „parteneriatelor” economice

Acum 30 de ani, armata chineză deschidea focul asupra studenților care manifestau pașnic de mai multe săptămâni în piața Tiananmen din Beijing, cerând reforme democratice și oprirea corupției. După masacrul din piață, au urmat mii de arestări în toată țara. Închis în perioada 1990-1994 pentru că a scris un poem despre protestele din Tiananmen, Liao Yiwu, care trăiește astăzi în Berlin, a publicat „Gloanțe și opiu” (Globe editions), o colecție de interviuri cu martorii și actorii evenimentelor din acele zile care încă sunt un subiect interzis în China, notează Le Point. Liao Yiwu vorbește, într-un interviu acordat publicației franceze, despre participanții la protestele din acei ani, arătând că, alături de studenți, au participat oameni de toate categoriile, dornici de schimbări democratice în China. Protestatarii care au stat ani de zile în închisoare, arată Liao Yiwu, au ajuns „străini” inadaptați în propria țară. Nu mai înțeleg evoluția unei Chine deschisă capitalismului sălbatic, fiind complet decalați de ceea ce se întâmplă la ora actuală. „Exact asta a dorit regimul. Ei au înțeles că în China nimeni nu vrea să mai vorbească despre Tiananmen, nimeni nu vrea să mai vorbească cu ei. Dar ei sunt siderați de tăcerea din exteriorul țării cu privire la evenimentele din 1989 și de ceea ce se întâmplă astăzi în China”, spune Liao Yiwu. Cei care au participat la acele evenimente nu pot înțelege de ce Occidentul este atât de tolerant, pasiv și naiv vizavi de Beijing.

 „Criminalul” Xi Jinping, pe covorul roșu întins de Macron

Occidentul este complice, acuză Liao Yiwu. Nimeni în Europa nu spune nimic când directorul chinez al Interpol „dispare”. Nicio voce nu se ridică când un disident este arestat. Toată lumea tace când serviciile chineze răpesc persoane pe teritoriu european. „Francois Mitterrand îi primea pe disidenți. Astăzi, Emmanuel Macron îi intinde covorul roșu ucigașului Xi Jinping, iar Italia îi deschide porțile economiei. Toată lumea tremură în fața atotputernicei Chine. Europa își arată slăbiciunea, nu-și dă seama că ofensiva chineză amenință libertatea și valorile ei. Și, când singurul care se opune cumva, Donald Trump în Statele Unite, o face într-un mod ridicol, chinezii își freacă mâinile. În fața Chinei, europenii se comportă ca politicieni și nu ca oameni de stat. Unde sunt un de Gaulle? Un Churchill? Naivitatea voastră este culpabilă”, a rezumat Liao Yiwu.

Ne puteți urmări și pe Google News

 Beijing: „turbulențele” din 1989 au fost „corect tratate”

Afirmația, negru pe alb, îi aparține generalului chinez Wei Fei, ministrul Apărării, care a încercat să justifice masacrul din Tiananmen. „Acest incident a fost o turbulență politică. Măsurile luate de guvernul central pentru a pune capăt acestei turbulențe au fost corecte. De atunci, China se bucură de o dezvoltare stabilă”, a declarat Wei Fei, invitat-vedetă la summit-ul de securitate asiatic Shangri-La Dialogue, care a avut loc recent la Singapore. Wei Fei a făcut aceste afirmații în fața miniștrilor și experților internaționali, între care șeful Pentagonului, Patrick Shanahan și ministrul francez al Apărării, Florence Parly. Mesajul președintelui Xi Jinping a fost clar și fără dubii. Deloc surprinzător, și astăzi, în China doar simpla menționare a datei de 4 iunie 1989 este interzisă, inclusiv pe Internet, sub pedeapsa cu închisoarea.

 

Uitați de crime, faceți bani

Pentru a face uitată represiunea din Tiananmen, pentru a oferi „opiu” poporului, regimul a încurajat chinezii să fugă după bani. „Țara a fost coruptă de această căutare a profitului, de această poluare a lăcomiei. Dar această fază tocmai s-a încheiat: astăzi, cei care și-au făcut avere sunt exilați, ei se tem că regimul dorește să-i pună pe toți pe același calapod, chiar și în domeniul economic”, afirmă Liao. Occidentalii, spune el, sunt seduși de China precum „un bătrân fără minte în fața unei tinere. China a făcut totul pentru a seduce și pentru a face uitate crimele din 1989. Noua strategie a Partidului este slăbirea Occidentului și revanșa în fața lui. Pentru că Beijing nu a acceptat niciodată că, acum 30 de ani, Occidentul a filmat în direct ce s-a petrecut în Tiananmen, ceea ce nu mai trebuie să se repete”