Masă europeană la Muzeul Ţăranului

Pui cu piersici şi ou, paella cu creveţi, cârnaţi afumaţi şi ciuperci, tăiţei fini de orez cu spanac, usturoi, unt şi parmezan, vinuri alese din podgoriile româneşti şi nemţeşti, cocktailuri de fructe proaspete, degustări pentru toată lumea.

O „Bibliotecă de gusturi“ care-ţi lasă gura apă s-a inaugurat ieri, în curtea Muzeului Ţăranului Român (MŢR), în cinstea Zilei Europei. Mâncărurile specifice fiecărei ţări membre a Uniunii Europene, hăr- ţile statelor şi câteva obiecte vechi - folosite de agricultori în urmă cu sute de ani - încearcă să recreeze la muzeu o comunitate culturală în care să primeze spiritul de Uniune.

Bucătarii din fiecare ţară, trimiş i ai ambasadelor din Bucureşti, vor găti zilnic la Eurofest 2008, până pe 18 mai. Pentru gurmanzii curioşi, „dezmăţul“ culinar din curtea muzeului e accesibil cu intrare liberă, între orele 11.00 şi 20.30.

Organizatorii Eurofestul, Grupul NOI, spun că aceasta este ediţia-pilot, urmând ca, de la toamnă, festivalul de gastronomie să se întindă pe mai mult spaţiu şi să se mute în Piaţa Constituţiei.

Până atunci însă, pe 17 mai, vă aşteaptă un „All day and night“, adică proiecţii până dimineaţă ale artistului berlinez Philipp Geist. Mâncarea va fi şi ea la discreţie. Iar dacă mai puneţi la socoteală că „Biblioteca de gusturi“ e deschisă simultan cu Festivalul de Film European, s-ar putea să petreceţi mult timp pe la MŢR.