MARXISMUL CULTURAL ESTE O BOALĂ PSIHICĂ? M. SAVAGE: Cei care vor să distrugă familia, religia și statele naționale suferă de grave tulburări de personalitate

MARXISMUL CULTURAL ESTE O BOALĂ PSIHICĂ? M. SAVAGE: Cei care vor să distrugă familia, religia și statele naționale suferă de grave tulburări de personalitate

Suntem cobaii celui mai mare experiment din istoria umanității. Nu e nicio exagerare.În numele unei utopii care se auto-intitulează liberală, progresistă și umanistă, toate valorile pe care s-a construit civilizația europeană sunt aruncate rând pe rând în aer - de la familie și religie, până la statele naționale.

Minoritățile sunt chemate la luptă împotriva majorității, imigrația ilegală e încurajată, familia tradițională, pusă la zid, iar corectitudinmea politică devine mai importantă decât voința popoarelor. Ce va ieși din toată această inginerie socială, care a cuprins tot globul pământesc e greu de spus.

Comunismul economic a produs o sută de milioane de morți, așa că perspectivele marxismului cultural nu sunt deloc încurajatoare. Unii au ajuns să creadă că establishmentul occidental, care a îmbrățișat toate valorile stângii radicale de la imigrație și până la corectitudine politică și diversitate, este lovit de o boală psihică.

Doctorul Lyle A. Rossiter, un psihiatru cu 35 de ani de experiență și care nu s-a implicat niciodată în activități politice partizane, a publicat, în 2008, o carte care se numește „Mintea liberală. Cauzele psihologice ale nebuniei politice”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Bazându-se pe puternice credințe iraționale și emoții, liberalismul modern subminează necruțător cele mai importante principii care stau la baza libertăților noastre (...). Ca niște copii răsfățați și furioși, (noii liberali n.r.) se ridică împotriva responsabilităților vieții de adult și cer guvernelor să le satisfacă toate nevoile pe parcursul întregii lor vieți, din leagăn și până în mormânt. ”

Conform lui Rossiter, principala vină a acestei ideologii este că încearcă să impună o egalitate totală între oameni, indiferent de calitățile acestora, mergând până la negarea legilor naturii.

„Un sociolog care înțelege natura umană nu va nega rolul vital al liberului arbitru, al cooperării voluntare și al integrității morale, așa cum fac liberalii. (...) Un lider politic care înțelege natura umană nu va ignora diferențele dintre indivizi în ceea ce privește talentul, comportamentul, carisma și etica muncii și nu va încerca să impună o egalitate economică și socială în rândul populației, așa cum fac liberalii. Și, de asemenea, un legiuitor care cunoaște natuira umană, nu va crea un cadru legislativ care suprareglementează și îi suprataxează pe cetățeni, le corupe caracterul și îi reduce la statutul de asistați ai statului.”

Evident, cartea doctorului Lyle A. Rossiter a fost catalogată imediat ca pseudoștiințifică de inchiziția mondială a corectitudinii politice, iar eticheta ține și astăzi lor de argumente. Dar Rossiter nu este singurul care afirmă că noul liberalism, așa cum se autointitulează astăzi marxismul cultural propagat încă din anii 60 de școala de la Frankfurt, are multe aspecte care frizează patologicul.

În cartea sa „Liberalismul este o problemă mintală”, omul de radio Michel Savage îi acuză pe noii liberali că se poartă ca un individ incapabil să-și stăpânească frustrările. Mai precis, acționează pe principiul „pentru a te simți mai bine, reacționează cu furie și dispreț la ce are de spus celălalt, dacă nu își convine. Fă eforturi să-l pui într-o lumină proastă, sigur te vei simți mai bine.”

Potrivit lui Savage, noii liberali sunt personalități narcisiste, oameni ambițioși și capabili, dar care nu reușesc să tolereze înfrângerile și criticile, nu manifestă nicio formă de empatie, ceea ce îi pune în imposibilitatea de a coopera cu ceilalți sau de a-și menține pe termen lung statutul profesional.

Dar cei care aderă în zilele noastre la ideile stângii radicale au și multe dintre simptomele personalităților sociopate. Mai precis, nu îi privesc pe cei din jurul lor ca pe niște ființe umane, ci mai degrabă ca pe niște ținte sau oportunități, justificându-se tot timpul prin faptul că scopul lor nobil le scuză mijloacele.

De asemenea, nu manifestă niciun interes față de modul în care acțiunile lor ruinează viețile și speranțele celor din jur și nu acceptă niciun fel de opinii contrare, pe principiul cine nu e cu noi, e împotriva noastră. De altfel, ideea cp tezele extremei stângi sunt rodul unei minți bolnave a apărut destul de repede după ororile declanșate de Revoluția franceză. Alexandre Brierre de Boismont a numit „monomanie comunistă” tulburarea care “înlocuiește lumea reală cu utopia iluzorie a fraternității mondiale”.

Iar Jacques Bouchet considera că această monomanie „este rezultatul împingerii la extrem a individualismului.” Despre toate acestea vom vorbi însă în articolul următor.