„Nea Benny, cum îi spun toți cei care îl iubesc și îi stau în preajmă, nu știe să îmbătrânească. Benone Sinulescu suferă de o boală rară, frumoasă și incurabilă: zâmbetul permanent. Dacă stau și mă gândesc bine, nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată nervos, trist sau căzut pe gânduri.

E deschis, spune tot ceea ce simte, povestește tot ceea ce face. E transparent și onest, nu ascunde nimic, ai senzația în permanență că-l vezi că la razele X și că nu-ți scapă niciun detaliu din trupul, sufletul și destinul său.

Este una dintre celebrităţile Buzăului şi e mândru de locurile unde a copilărit – în zona Siriului – mereu vorbeşte despre asta când are ocazia. A debutat de tânăr şi primele melodii au adunat tot ceea ce era mai frumos în munţii şi iubirile Buzăului. Ulterior, colaborarea cu Irina Loghin i-a adus o celebritate care îi fusese parcă destinată. Cântecele lui au fost dintotdeauna greu de imitat, e un stil care i se potriveşte lui şi numai lui.”

„Benone Sinulescu, Nea Beni, interpret de muzică populară, s-a născut pe 24 mai 1937, în Siriu, județul Buzău.

Fiu de părinți muncitori și de o verticalitate rară Benone Sinulescu a avut chemare către muzică încă de la o vârstă fragedă.

Primele semne ale talentului muzical au apărut în copilărie, pe când Benone Sinulescu stătea cocoțat într-un copac. Se urca acolo, pentru că așa credea că-l poate vedea toată lumea.

Apoi, primele experiențe muzicale ale sale s-au derulat în corul bisericii, unde cânta la Denii și la Prohod.

În plus îi plăcea la nebunie să inventeze cântece, dar să și adauge alte cuvinte pe melodii deja cunoscute numai atunci când nu le mai știa sau le uita.

După terminarea școlii elementare, ciclul 1 din Siriu, nea Beni devine solistul școlii din Pleșcoi și dirijorul corului. Asta se întâmpla în clasa a cincea. Mă dusesem acolo, pentru că la Siriu nu era decât școală elementară, rememora artistul.

Mândrindu-se cu faptul că tatăl sau a avut un glas superb pe care de altfel l-a și moștenit, Benone Sinulescu avea deja la vârsta de 12-13 ani un repertoriu extrem de vast, cunoscând pe de rost cântecele Ioanei Radu, Mariei Tănase, Mariei Lătărețu și ale lui Ion Luican.

Elev fiind (urma cursurile Școlii Medii Tehnice din Buzău) a început să cânte la stația de amplificare a orașului: Buzăul avea o stație de amplificare cu ramificări pe întreg cuprinsul. Mergeam acolo să cant de câte ori puteam. Unul dintre primele cântece interpretate a fost. De la moară până la gară al Ioanei Radu.

După ce a absolvit Școală Tehnică din Buzău, Benone Sinulescu a venit în București unde a dat examen la Școala Specială de Muzică. Din păcate, din cauza unei încurcături nu a intrat de prima dată.

Mai târziu s-a prezentat din nou fiind cooptat în clasa doamnei Elisabeta Moldoveanu o excepțională profesoară de canto, după cum o caracteriza artistul.

Primele înregistrări radio nu au întârziat să apară. În anul 1956 a înregistrat „Străină mamei, străină”, „La Lenuța sub cerdac” și În munții Buzăului. Avea doar 18 ani.

Evident au urmat și concertele de mai mare anvergură. Nea Beni și-aduce aminte cu plăcere: Cântam la Hunedoara. După ce am terminat de cântat, un spectator a urcat pe scenă și mi-a oferit în dar o cravată tricotată.

Și câte am mai primit! Cărți de rugăciuni, sticle cu băuturi de toate felurile, chiar și o Biblie. O dată unul a urcat pe scenă cu o curcă vie și două borcane cu dulceață să mi le dăruiască și o plasă cu nuci doar pe jumătate, căci restul le pierduse pe drum.

Cele mai mari succese le-a repurtat cu ansamblul Ciocârlia. Concerte susținute în față a sute de mii de oameni, pe stadioane pline sau în săli arhipline îi aduc în memorie multe momente pe care cu greu le poate uită.

Simpatia de care se bucură Benone Sinulescu era de nedescris. Oamenii îl așteptau că pe pâinea caldă să vină în orașul lor.

Tot în acea perioada au început să apară și concertele de peste hotare. Împreună cu ansamblul Ciocârlia, Benone Sinulescu a fost într-un turneu la Moscova susținând câteva concerte pe scenă Balsoi Teatr. A urmat un spectacol grandios la Kiev, în cea mai mare sala de sport în față a peste 10.000 de oameni. Succesul a fost debordant.

Prin anii ’60 nea Beni ia parte la un spectacol uriaș alături tot de ansamblul Ciocârlia, tocmai pe muntele Găina în fața a peste 150.000 de persoane. Maestrul povestea: Pregătisem trei cântece dar a fost imposibil să pot pleca din scenă doar după acestea. Am cântat că la o nuntă, tot ce am știut și am putut.

După o vreme de la acel succes, Benone Sinulescu obține un angajament de juma de normă în orchestra Barbu Lăutaru a Filarmonicii de Stat George Enescu. În toată acea perioada le-a avut colege de scenă pe Maria Lătărețu, Maria Tănase, Ioana Radu, Mia Braia, Ion Luican, Angela Moldovan, Lucreția Ciobanu, Rodica Bujor, Ion Cristoreanu, Ștefan Lăzărescu, Emil Gavris, Alexandru Grozuta și mulți alții.

În spectacolele susținute pe scenă Ateneului Român, cu Barbu Lăutaru s-a născut ideea dialogului muzical cu Irina Loghin. Despre Irina Loghin, nea Beni vorbește cu simpatie: Irina vine din aceeași zona folclorică a Carpaților de Curbură, că și mine”, se arată în biografia publicată de bestmusic.ro.