Mai mulţi martori din procesul fostului comandant de la Periprava, Ion Ficior, condamnat pentru crime împotriva umanităţii după ce sub comanda sa ar fi murit peste 100 de deţinuţi, au detaliat, miercuri, în faţa instanţei supreme, ororile la care au fost supuşi.
"Am fost chinuiţi, am ştiut ce înseamnă bătaie, înfometare, muncă silnică deşi în toate actele noastre scria închisoare corecţională. (...) În fişe s-a trecut fictiv zile muncite sub normă, ce e normă: sculaţi înainte de răsărit, împinşi cu bastoanele în careu pentru prezenţă, unde primeam o cafea insipidă şi rece, conduşi apoi la locurile de muncă cu uneltele de muncă: sape şi târpane. Eram împinşi de la spate să tăiem stuf uneori în apă până la brâu în tovărăşia şobolanilor de baltă, a lipitorilor, în bătaia soarelui necruţător. Ajunseserăm numai răni cu puroi de la nisipul acela al Peripravei. Apa pe care o beam era numai din Dunăre sau din nişte gropi. Apă împuţită, caldă amară care împreună cu acea mâncare proastă, ne-a provocat o epidemie. Nu ni s-a acordat îngrijire medicală. Nu ştiam că există aşa zis cabinet medical staţionar cu personal medical. O dată pe tarlaua de muncă am leşinat, aveam dizenterie cu diaree. M-au cărat deţinuţii la capătul locului de muncă şi am fost lăsat să zac singur. Nu puteam mânca pentru că vomitam. Mi s-a luat temperatura, aveam febră mare. Am fost dus la cabinet şi trimis la baracă cu două pastile galbene. Deţinuţii care nu aveau febră şi se plângeau erau bătuţi. Eu am scăpat că aveam febră. A doua zi mi-a fost frică să zic că nu ies la muncă şi am ieşit aşa, m-a ajutat Dumnezeu. Militarii erau învrăjbiţi să ne bată şi să ne umilească", a declarat un martor în faţa judecătorilor instanţei supreme, conform Mediafax.
Deţinuţii erau lipsiţi de apă şi mâncare.
"Deşi munceam între ape, o zi nu am făcut baie. Mergeam până la Dunăre şi luam apă de la mal plină de gângănii şi broaşte şi o duceam să bea celălalt deţinut. Ne era sete. În zilele cu soare era cumplit. Umerii şi gâtul ni se descojau şi eram numai carne. Mâncarea nu numai că era inconsistentă, era şi puţină. Se aducea o bucată mică de mămăligă. (...) Dimineaţă la careu erau strigaţi unii deţinuţi. Noi am plecat la muncă şi seara nu i-am mai găsit. A două, a treia, a patra zi la fel. Ne-au încuiat într-o baracă . Am cutezat să intrăm în baraca bucătăriei. Am găsit vase mari cu resturi de borş şi tărâţe. Am mâncat şi noi în ziua aia pe săturate şi am băut ca niciodată. Într-o singură zi am băut apă potabilă din cele 100 de le periprava. Eu cu un alt deţinut am luat hârdăul şi sub supravegherea unui militar în termen să îi dea Dumnezeu sănătate am mers la un saipan de vite. Acolo am băut şi noi. Am băut şi noi şi militarul sărmanul", a mai spus acelaşi martor.
Întrebat de judecător dacă l-a văzut pe Ion Ficior, martorul a precizat: "Îl vedeam în curte. Şi pe el şi pe ceilalţi ofiţeri. Niciodată nu au intervenit când eram bătuţi şi înjuraţi. (...) Deplâng ce se întâmplă familiei Ficior. Omeneşte îl iert. L-am întâlnit şi pe Condurache şi pe Ficior. Erau şefii de coadă la alimentară la Piaţa Amzei. Erau civili şi pensionari de-acum".
Întrebat de procuror dacă au murit deţinuţi, martorul a răspuns: "Au murit, doamnă, au murit, nu pot preciza numărul lor. În acea cameră neagră, unde în permanenţă era nisip ud pe jos, un fel de cameră de pedepsire, acolo se aduceau în permanenţă morţii. Mi-am văzut părinţii numai la Tribunal, nu am avut drept la corespondenţă sau pachet. Nici la Jilava, iar la Periprava nici pomeneală".
"Am fost arestat în 1958. Am fost săltat de doi securişti şi doi civili cu o Volga neagră la ora două noaptea. După percheziţie, am fost poftit să îmi iau săpun, periuţă şi schimburi. Mi s-au pus ochelari prin care nu puteam zări mare lucru şi m-au plimbat circa o oră. Era 27 aprilie şi după 1 mai a început ancheta. S-au schimbat trei anchetatori. Nu îi mai reţin în afară de Emanoil Cozma. Prima lună s-a purtat frumos cu mine. (...) 300-500 de oameni am fost urcaţi într-un tren şi ne-au plimbat două zile până am ajuns la Tulcea. Ne-au îmbarcat pe un vapor-cisternă care căra petrol. Am fost băgaţi în cazanele alea şi am mers câteva ore, am ajuns la Periprava. Sute de soldaţi ne aşteptau. A venit şi Ficior călare pe un cal cu automatul în dreapta. Ne-a făcut o primire cordială; «Bandiţi, aici sunteţi aduşi pentru exterminare!» Şi nu s-a dezis şi în 2-3 luni s-au văzut roadele. Şi tot de pe cal a dat un decret: cel care nu se supune şi crede că poate face ce crede el va fi împuşcat. Din metru în metru, erau soldaţi cu baionete. Am ajuns la lagăr: clădiri de chirpici şi stuf, pe jos nisip. A coborât de pe cal şi a făcut o demonstraţie. I-au adus pe nişte confraţi cu buturugi la picioare. Erau mai demult acolo. Ni s-a adesat: dacă nu vă supuneţi şi nu vreţi să munciţi, ajungeţi aşa. Şi asta e un caz fericit", a spus un alt martor.
Curtea de Apel Bucureşti, care în primăvară l-a condamnat pe Ion Ficior la 20 de ani cu executare, notează în motivarea deciziei că regimul aplicat de acesta la Periprava a fost unul prin care şi-a propus lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor, pedeapsa care s-ar fi cuvenit fiind cea pe viaţă.