Mărturii cutremurătoare ale martorilor din Clubul Colectiv. Focul a cuprins tavanul în câteva secunde după care s-au stins luminile

Martorii povestesc clipele de groază prin care au trecut. Unul dintre patroni, Alin Anastasescu a fost în seara tragediei în Clubul morții. Procesul celor trei administratori începe în câteva minute.

Un martor care lucra în club susține „că accesul în clubul Colectiv se face prin intermediul unei singure uşi de acces, nu are uşă secundară şi nici nu are ferestre. Înainte de începerea concertului, am văzut pe unul dintre patroni că era sosit la clubul Colectiv, respectiv pe Alin. Era sosit la club până să înceapă incendiul, dar nu ştiu dacă mai era la club când  a început incendiul. Știu că are o maşină de culoare neagră, care are număr de înmatriculare ... Pot preciza cu exactitate acest lucru, deoarece am văzut maşina descrisă mai sus când am efectuat primul rond de pază, respectiv cel de la orele 21:30-22:00”.

Un alt martor susține următoarele:

La un moment dat apreciez  că în jurul orei 22.30, spre sfârşitul unei melodii, a început acelaşi joc pirotehnic ca la începutul concertului, scânteile au aprins buretele de pe stâlpul situat în partea stângă a scenei. În acel moment vocalistul trupei a zis că asta nu trebuia să se întâmple şi aducă cineva un extinctor. O persoană din public a încercat să arunce nişte bere.  Preț de câteva secunde am rămas şi ne-am uitat cum se propagă focul şi când aproape acesta a atins tavanul, atunci am reacționat şi am tras-o de mână pe Andreea spre ieşirea din club.  În dreptul garderobei am scăpat-o pe Andreea din mână,  din cauza busculadei iscate. Eu am intrat în garderobă, iar acolo mai erau câteva persoane. Am încercat să ies din garderobă dar nu am reuşit din cauza faptului că  mai multe persoane căzuseră şi se formase o grămadă.

Am stat o perioada de timp pe care nu o pot aprecia, iar când fumul a intrat şi în garderobă, am ieşit şi am înaintat spre ieşirea din club. M-am cățărat peste grămada de oameni căzută şi ținându-mă de tocul uşii am ajuns în cadrul acesteia de unde am fost tras de către persoanele de afară. Apreciez că distanța dintre grămada de oameni formată şi tocul de sus al uşii era o distanță de 1m. Din momentul în care am ajuns în afara clubului m-am alăturat oamenilor care ajutau la evacuare pentru a o găsi pe Andreea. Am ajutat o fată să iasă din grămada creată,  după care m-am mai învârtit în jurul intrării pentru a o găsi pe Andreea şi am revenit  să ajut la evacuarea oamenilor.

Primele flăcari

La un moment dat solistul trupei vorbea cu publicul, timp în care cineva a aprins artificiile din faţa scenei. Nu am văzut momentul în care acestea au fost aprinse întrucât vorbeam cu Radu, dar m-am uitat spre scenă. Am observat cum buretele de pe  primul stâlp situat în faţa de scenei, în dreapta a început să ardă. Solistul trupei  spus să aducă cineva un extinctor, lucru ce nu s-a întâmplat, iar în câteva secunde focul s-a propagat pe suprafaţa întregului tavan.

Revin şi arăt faptul că până la tavan, deasupra mai era un tavan fals din scânduri distanţate între ele  dispuse pe toate suprafaţa sălii clubului.

Când am văzut ce se întâmplă, eu, Radu şi Alexandru ne-am îndreptat în fugă spre  ieşirea din club. În sală se crease deja o mare agitaţie şi panică, în sensul că toţi oamenii veneau în fugă spre container. Nu ştiu exact cum am ajuns în container, cred că m-am strecurat printre  ceilalţi, iar la un moment dat mă aflăm peste mai multe persoane, iar alte personae se aflau deasupra mea. Îmi aduc aminte că cineva m-a tras de mână, astfel că am reuşit să ies din container. Am plecat de acolo, m-am rezemat de o maşină, iar după ce mi-am revenit m-am dus spre accesul în club să văd ce anume se întâmplă. Toate lumea ţipa, la uşa de acces în container  oamenii  stăteau unii peste alţii, iar cei care ieşeau erau cuprinşi de flăcări. Nu-mi dădeam  seama ce anume se întâmplă, eram ameţit, cred că de la fum. Împreună cu ceilalţi, care eram nevătămaţi am încercat să acordăm ajutor celorlalte persoane care ieşeau fiind cuprinşi de flăcări.

Atât Radu, cât şi Alexandru au sunat la 112 după ajutoare, iar după aproximativ 10 minute a sosit un echipaj de ambulanţă şi ulterior mai multe autospeciale ale pompierilor.

Alt martor, filmul evenimentelor

Concertul a continuat fără incidente până la a treia sau a patra melodie, cănd a avut loc un nou foc de artficii. Fac precizarea că artificiile nu au fost aprinse manual, fiecare în parte, ci prin fir,  acționate de cineva. Poziționarea acestora a fost identică cu prima reprezentație, numărul artificiilor, identic, numai că mi s-au părut mai puternice ca intensitate. Câteva scântei au atins stâlpul din stânga, sub decorațiunile menționate mai sus iar materialul cu care era căptuşit stîlpul, a luat foc pe verticală. Inițial a fost o simplă linie de foc, subțire, de dimensiuni mici care a urcat spre tavan. Solistul Andrei Găluț a făcut remarca ,, Aceasta nu era prevăzut ,, .În fața scenei a apărut un bărbat care avea un ecuson la gât ( nu aş putea să-l recunosc dacă mi-ar fi prezentat deoarece a fost vorba de câteva fracțiuni de secundă, aglomerație, etc ) şi în mână un stingător de incendiu de culoare roşie. Bărbatul a încercat să desigileze extinctorul, dar nu a reuşit ( am văzut siguranța de plastic care blochează mecanismul la locul său, siguranță care nu a fost înlăturată de bărbatul respectiv ).

Toate persoanele din jurul stâlpului stâng s-au retras spre bar cînd au văzut încercarea nereuşită a bărbatului de a stinge incendiul. Imediat incendiul a cuprins întreg acoperişul, foarte rapid, aproape instantaneu, moment în care s/au stins toate luminile.