Un martor - mamă a unui copil de cinci luni - a povestit cum, gravidă fiind, a fost audiată ore întregi si amenințată că va fi trimisă la închisoare de procurorii DNA Cluj.
Femeia a relatat, în sala de judecată, că a fost amenințată că va trimisă la închisoare și că, în urma stresului și-a pierdut laptele. Procurorul, prezent la ședința de judecată, aproape că s-a băgat sub masa de rușine, transmite corespondentul EvZ la Cluj, Mihai Șoica.
„În această sală de judecată am venit cu încredere, lucru pe care nu pot să-l spun despre desele întâlniri de la DNA Cluj”, a declarat femeia.
„Am fost amenințată cu dosare de martor mincinos și ca voi face pușcărie. Făceau presiuni, să greșesc cu ceva ca să găsească ceva despre Cherecheș. Erau presiuni asupra mea, ostentativ mi se repeta că ajung martor mincinos. Am fost ținută la audieri șapte ore. Eram însărcinată și, cu toate astea, s-au facut presiuni!”, a mai relatat aceasta.
„În acest dosar, când am fost chemată la audieri, eram la începutul sarcinii, am acasă un copil mic, pe care nu am mai putut să îl alăptez. Sunt hărțuită și am acasă un copil de cinci luni pe care nu îl mai pot alăpta. Același stil de viață îl am de zece ani. Am stat și stau cu chirie. Mi se pare penibil să vină cineva și să îmi tot zică că mi-a dat bani. Să demonstreze că am primit bani!
I-am spus că este un perfid. De asta a ajuns unde a ajuns, că nu știa să pună piciorul în prag. În alt dosar m-au făcut martor mincinos. M-au amenințat tot timpul de mărturie mincinoasă. Doresc să arăt că în a dosar am fost chemată o singură dată de organele de urmărire penală”, a mai povestit femeia.
„Acasa am un copil pe care nici să îl alăptez nu mai pot, pentru ca mi-am pierdut laptele. Întrebată fiind de instanță, arăt că până la acest moment nu am formulat nicio sesizare și plângere împotriva organelor de urmărire penală, dar posibil să o fac pe viitor”, a mai adăugat martora din dosarul primarului din Baia Mare.