Noroc, bunăstare și prosperitate, asta scrie pe spatele fiecărui tablou-mărțișor care iese din mânile artizanului clujean. Sunt opere în miniatură care se pun deasupra ușii, la intrarea în casă, ca să ne ferească de rele

Întâmplare sau nu, am dat peste meșterul Traian când treceam agale prin Piața Unirii din Cluj-Napoca. În jurul statuii lui Matei Corvin, pe platoul de lângă Catedrala Catolică Sf. Mihai, se desfășoară zilele acestea un mare Târg de Mărțișor. Zeci de căsuțe din lemn adăpostesc standuri pentru meșterii zonei, care vând aici tradiții, nu mățișoare banale.

Te feresc de rele

Ce m-a făcut să mă opresc la căsuța lui Traian Andraș a fost faptul că l-am văzut oferind câte-o poveste pentru fiecare mărțișor.

„Geto-dacii, străbunii noștri, aveau două anotimpuri, vara și iarna, iar pe vremea asta, când se schimba vremea și natura revenea la viață, aveau în obicei să-și dăruiască unii altora obiecte artizanale. Erau din lemn, lut, metal sau os, ornate cu simboluri ale purității și prosperității, cum sunt ghioceii, trifoiul, lebăda, fluturele sau cu cele ale dârzeniei și prosperității, cum este lupul dacic și simbollul solar”, spunea meșterul. Iar șnururile sunt roșu cu alb și alb cu negru, pentru că fiecare înseamnă altceva.

„Lâna albă și neagră simbolizează binele și răul, lumina și întunericul, iar alb și roșu e simbolul unității familiei. Roșul e femeia, focul familiei, iar bărbatul este demnitate și puritate, adică alb. Când împletești o funie nu o mai desfaci. Așa e și cu familia, odată înfăptuită, rămâne pe veci unită”, arăta el.

​

„De la mama mi se trage talentul”

Talentul îl moștenește de la cea care i-a dat viață. „Mama era mocancă de la Iara, o femeie hotărâtă, dârză, pe cât de micuță pe atâta de luptătoare, care avea un talent înnăscut. Am găsit caietele ei cu desene de când o venit la Cluj ca să facă profesionala. Splendide, de pus în ramă. A fost un talent necultivat.

De acolo, mai mult ca sigur, mi se trage talentul”, mărturisește meșterul Traian. Cu greu și-n ani de muncă, și-a cizelat această moștenire. „Întâi am fost autodidact, apoi am fost trei ani la Școala Populară de Arte. Mai târziu am făcut Teologie Sacră, și după ea un master în Conservarea și restaurarea obiectelor de cult.

Trebuia cumva să integrez pasiunea mea, să-i dau valoare. Știi, bătrânii spun că-i un păcat dacă n-o faci, că ești pedepsit dacă ai primit talantul și nu l-ai înmulțit”. Cu lutul din care face un tablou, ar putea face vreo 30-50 de mărțișoare mici și i-ar fi buzunarele doldora de bani. Dar nu vrea așa ceva.

„Când eu fac mărțișorul acesta, de-l dau cu 14 lei am și câștig onest, dar rămân și cu tradiția. Altfel, aș avea un pumn de bani, care se duc în câteva zile. Nu merită. Ceea ce transmiți prin munca ta, da, asta rămâne”, încheie meșterul Traian.