Dumneavoastră ați oglindi fără ornamente de prisos momentul în care e fugărit de mulțimea întărâtată un politician care și-a trecut în CV cursurile de informare publică, dialog social, consultare comunitară, precum și „excelentele abilități de comunicare și de lucru în mediu dinamic”?
Măcar de dragul diversității, s-ar cuveni să salutăm multitudinea de maniere în care a fost prezentat în mijloacele de informare în masă mitingul din Piața Victoriei. S-a comentat isteric, pompieristic, cu paloșul într-o mână și pușca în cealaltă, cu lacrimi de crocodil adunate în bărbie – toată gama. Una dintre relatări a fost sancționată chiar în timpul emisiunii „Evenimentele zilei” de pe B1, un telespectator deplângând, prompt și pe un ton extrem de civilizat, atitudinea „veselului jurnalist” aflat în studioul din redacția EVZ. Cum cel care a vădit o insuportabilă ușurătate a ființei, dacă îngăduiți citatul în acest context, e chiar cel pe care care îl citiți acum, se cuvin câteva explicații. România se află într-o situație economică extrem de grea. Urmează o perioadă și mai și. Chiar dacă ar veni la conducerea țării Batman, nici măcar personajul de benzi desenate n-ar putea face mare lucru în acest moment. Așa ne-a spus al doilea om în stat, Mircea Geoană. Dacă Domnia Sa și-a permis să glumească pe seama unei situații atât de dificile, probabil că un personaj cu o influență considerabil mai scăzută ar trebui să aibă, la rândul său, dreptul să nu adopte un ton funebru doar din cauza unui protest de două ceasuri. Să te amuze dansul pinguinilor executat de sindicaliști, secvență reluată consistent de televiziunile de știri, nu înseamnă dispreț la adresa oamenilor sincer preocupați de ziua de mâine, nici aruncarea în derizoriu a unei manifestații neașteptat de bine organizată. Când constați însă că - în pofida mobilizării la originea căreia vor fi stat și inimoși membri de partid din opoziție - tot nu s-au strâns mai mulți manifestanți decât spectatorii unui concert dat de trupa unui rocker australian în pantaloni scurți, cam cât de auster s-ar impune să fie tonul relatării?! Cât de reținut să fii atunci când uriașa adunare a bugetarilor care și-au luat liber ieri - întrucât dacă ar fi cerut o zi de concediu medical, îi căuta poliția la domiciliu – amintește de pancarta desenată de Mihai Stănescu, aceea cu „Vom munci și vom recupera banii risipiți cu această manifestație”? Nu v-ar fi înveselit gândul că Boc n-avea cum să iasă la geam și să țipe că s-a răzgândit și că va mări lefurile și pensiile? Poți să observi cu sobrietate în voce că protagonistul celui mai gustat moment artistic, recitalul lui CRBL, n-ar fi putut strânge atâția oameni la un concert de-al său? Merită exprimată cumpătat ideea că în piață era măcar un beneficiar, unul singur, al unui spor nemeritat, care își râdea în barbă în timp ce agita o pancardă condamnând politica criminală și cerea decapitarea celor care ne-ai ciuruit? Probabil că e o exagerare ca Marcel Hoară să fie numit „martir”, când bietul om a fost șifonat binișor, făcând o baie de mulțime, dar și de apă minerală turnată pe ceafă. Totuși, nu pufniți în râs pe seama faptului că pedelistul a nesocotit, evident involuntar, chiar apelul făcut de șeful statului înaintea mitingului („există politicieni care cred că a stimula violența e soluția și vreau să le spun că nu e în regulă. Le transmit un avertisment public, să nu încerce să creeze un climat de violență!”)? Dumneavoastră ați oglindi fără ornamente de prisos momentul în care e fugărit de mulțimea întărâtată un politician care și-a trecut în CV cursurile de informare publică, dialog social, consultare comunitară, precum și „excelentele abilități de comunicare și de lucru în mediu dinamic”? Departe de a milita pentru bagatelizarea oricărui lucru pe care îl tratăm în presă, a ține minte că nu trebuie să ne luăm foarte în serios e o regulă nescrisă, dar utilă. Un modest exemplu. Un reper de integritate, cum e „New York Times”, și-a permis să publice un comentariu intitulat „E timpul să invadăm Islanda?”, text care făcea referire la pagubele de miliarde de euro suferite de alte state din cauza colapsului economiei islandeze, respectiv din pricina vulcanului cu nume imposibil. Evident, nimeni nu se gândește serios să invadeze Islanda! Era doar o modalitate de a constata pe un ton glumeț niște lucruri extrem de serioase, care pot fi comunicate și în acest fel. La noi, însă, a privi cu relativă detașare chestiunile sensibile e ca și cum ai fluiera în biserică.