Mark Gitenstein: Companii americane au renunţat să investească în România din cauza imprevizibilităţii

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a susţinut că sunt companii americane care s-au gândit să investească în România, dar au ales altă piaţă, îngrijorate fiind de calitatea mediului de afaceri de aici şi de corupţie.

"Ştiu companii care s-au gândit să vină în România, dar sunt îngrijorate de calitatea mediului de afaceri de aici, mă refer la corupţie, la transparenţa guvernului, a mai multor guverne, nu doar a guvernului actual, mă refer la modul în care se fac afacerile. Am avut multe companii americane frustrate de imprevizibilitatea procesului de decizie, în special, deciziile legate de recuperarea TVA-ului datorat lor, de ajutorul de stat. Mai multe companii au fost foarte nemulţumite de licitaţii, au simţit că procesul era fie incorect, fie imprevizibil", a declarat ambsadorul SUA, Mark Gitenstein, la Pro Tv. Acesta a mai spus că ştie companii, active în România, ale căror consilii de administraţie discutau dacă să investească aici sau în Turcia sau Slovenia sau în alte ţări. "Iar în final au decis să nu mai investească aici. Pe de altă parte, de la încheierea crizei şi stabilizarea monedei dvs, datorită faptului că în final aţi respectat dispoziţiile legale, câteva companii majore au făcut investiţii importante. Ford a făcut o investiţie de un miliarde de dolari de atunci", a mai spus Gitenstein. CITIŢI ŞI:

  • Gitenstein: Fac ceea ce fac pentru că mi-o cere guvernul SUA
  • Ambasadorul SUA: "România ar putea redeveni centrul energetic al Europei"
  • Eugen Nicolăescu: Mi-am stricat dimineaţa amintindu-mi că există Mark Gitenstein
  • Crin Antonescu vede duşmani peste tot. "Ambasadorul SUA este un partizan al lui Traian Băsescu"