Marius Şumudică l-a luat la rost pe Marius Constantin, din cauză că fundaşul este indolent la pregătiri.
Chiar dacă jucătorii şi-au primit salariile la zi înainte de plecarea în stagiul de pregătire din Spania, în cantonamentul Rapidului nu este totul roz.
La antrenamentul de luni seară al giuleştenilor, antrenorul Marius Şumudică a avut o dispută verbală cu fundaşul Marius Constantin, care s-a soldat cu excluderea jucătorului pentru câteva minute de la pregătiri.
"Alergi sau te plimbi?"
Conform postului de televiziune "Dolce Sport", tehnicianul rapidist l-a luat la rost pe Marius Constantin, fiind nemulţumit de indolenţa pe care acesta o afişa la şedinţa de pregătire.
"Marius, vrei să alergi şi tu puţin la antrenamentul ăsta sau vrei să te plimbi aşa?", a răbufnit Şumudică. "Alerg, mă pregătesc, dar te-ai pus numai pe mine. Ce am făcut?", a reacţionat fundaşul. "Bine, atunci te rog să ieşi din antrenament, că m-am pus pe tine. Te rog să ieşi din antrenament şi să stai afară până mă dau jos de pe tine", a ordonat antrenorul rapidist.
Fundaşul s-a conformat şi, timp de câteva minute, a privit de pe marginea terenului cum se pregăteau colegii săi. Până la urmă, lui Şumudică i-a trecut supărarea, astfel că jucătorul a fost reprimit la antrenament.
Alergările i-au creat probleme lui Marius Constantin încă de la primele antrenamente ale acestui an. Sosit din vacanţă cu câteva kilograme în plus, fotbalistul a terminat mereu ultimul turele de teren pe care "vişiniii" le aveau de efectuat.
AMICAL
Giuleştenii au ratat patru penalty-uri!
Rapid a pierdut la loteria loviturilor de departajare şi cea de-a doua partidă disputată în Spania, la turneul de pregătire Copa del Sol. După 3-5 cu norvegienii de la Rosenborg, în primul joc disputat la această competiţie, giuleştenii au fost învinşi aseară, tot la penaltyuri (scor 1-3), de suedezii de la Malmo FF.
Ambele meciuri se terminaseră cu scorul de 0-0. Sburlea, Roman şi Spadacio n-au reuşit să înscrie la loviturile de departajare. Mai mult, în minutul 84, Bozovici a ratat şi el un penalty scos de Mihai Roman.