Evenimentul Zilei > Politica > Marius Oprea confirmă dezvăluirile EVZ. CE AU FĂCUT MACOVEI ȘI TAPALAGĂ ÎN ARHIVA SIPA
Marius Oprea confirmă dezvăluirile EVZ. CE AU FĂCUT MACOVEI ȘI TAPALAGĂ ÎN ARHIVA SIPA

Marius Oprea confirmă dezvăluirile EVZ. CE AU FĂCUT MACOVEI ȘI TAPALAGĂ ÎN ARHIVA SIPA

Istoricul Marius Oprea – fost consilier de stat al premierului Călin Popescu-Tăriceanu și autor de drept al ordinului prin care Monica Macovei a desfi ințat SIPA, în 2006 – dezvăluie, în exclusivitate pentru EVZ, dedesubturile vizitei nocturne pe care ex-ministrul Justiției a operat-o, alături de Dan Tapalagă, în sânul arhivei SIPA

Evenimentul zilei vă prezintă, pe larg, dezvăluirile istoricului Marius Oprea, supranumit „Vânătorul de securişti”.

Mizele vizitei nocturne

„M-aţi întrebat de ce a intrat Monica Macovei în arhiva SIPA, chiar în a doua zi de după preluarea mandatului de ministru al Justiţiei. În primul rând, Macovei era animată de un interes personal: să vadă dacă i se făcuse un dosar și, dacă da, să afle care erau informațiile de acolo. În al doilea rând – şi „Evenimentul zilei” are dreptate în această privinţă –, Monica Macovei voia să vadă ce dosare de magistraţi conţinea arhiva.” Oprea susține că intrarea ministrului (împreună cu Dan Tapalagă) în arhivă poate fi pusă într-o legătură directă cu valul de pensionări din magistratură, val care a urmat după ce Macovei a avut acces la informaţiile arhivei SIPA. „Desigur, pensionările au fost favorizate şi de faptul că, potrivit unei noi decizii, pensia urma să fie egală cu ultimul salariu dobândit. Așadar, magistraților li s-a oferit un beneficiu, pe de-o parte, în timp ce, pe de alta, au fost făcute presiuni pentru îndepărtarea unora dintre ei. Acețtia din urmă au fost numeroși.”



Procesul de sigilare n-ar fi putut dura șase ore

În ceea ce privește misterul șederii timp de șase ore în interiorul arhivei, istoricul susține: „Trebuie să se înţeleagă că evidenţa unei arhive nu constă întrun carneţel pe care îl bagi în buzunar. Nu cred că Macovei a luat fizic registrele privitoare la evidenţa intrărilor şi ieşirilor, întrucât nu ar fi avut sens să se complice. Pe baza a ceea ce mi-a mărturisit chiar Monica Macovei, în perioada în care eram lucrător în minister, cred că ea a luat evidența arhivei SIPA în format electronic, pe un CD care conținea lista dosarelor, intrările și ieșirile. În aceste condiţii, se impune o altă întrebare: dacă Macovei a intrat în posesia CDului, de ce a rămas în interiorul arhivei nu mai puţin de şase ore? Sunt convins că răspunsul este unul singur: Macovei şi Tapalagă au rămas acolo pentru a scana în format electronic şi opisul curent, care nu se regăsea pe CD, pentru a beneficia de întreaga evidenţă la zi. Acesta este motivul pentru care vizita a durat atât de mult. Dacă Macovei s-ar fi dus la arhivă doar pentru a o sigila, prezența ei acolo – din postura de ministru – ar fi fost legală și legitimă, însă oricine poate înțelege că procesul de sigilare n-ar fi putut dura șase ore. Haideți să fim serioși!”


FOTO: Dan Tapalagă



Presiuni pentru controlul dosarelor SIPA

În acea perioadă, după instalarea Monicăi Macovei la portofoliul Justiţiei, au fost mai multe tentative de intrare în arhivă, dezvăluie Oprea. „Interesul diverselor grupuri s-a dovedit de-a dreptul masiv. Lucrurile şi-au intrat într-o oarecare normalitate după ce a fost numit procurorul clujean Doru Dobocan la şefia Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, continuatoarea SIPA, după desfiinţarea din 2006.” Totuși Oprea este convins că și în mandatul lui Dobocan au existat tot felul de presiuni. „În principal, presiunile erau exercitate din două direcţii – pe de o parte, din partea ministrului Justiţiei, şi, pe de altă parte, din partea unor personaje din interior care se vedeau puse pe liber, ceea ce nu le convenea deloc. Practic, Dobocan a fost pus în funcţie ca «lichidator», după modelul societăţilor comerciale.”

Moștenirea Serviciului K

În ceea ce priveşte cantitatea, „arhiva SIPA reprezintă cam o cincime din arhiva Direcţiei 1 de informaţii interne – cea mai importantă parte a arhivelor fostei Securităţi”, spune Oprea. „Posibil ca arhiva SIPA să conțină și fragmente ale «moștenirii» preluate de la Serviciul K al Securității – serviciul de contraspionaj din justiție și penitenciare. În dosarele Serviciului K se aflau informaţii importante despre tot ce se petrecea în sistemul de justiţie, dar şi în spaţiul carceral. ”

Controlul întregului sistem de justiție

Scopul Securității era simplu: „Judecătorii, procurorii, avocații, grefierii, notarii erau urmăriți cu atenție de Securitate, nu atât pentru săvârșirea unor acte de corupție cât pentru a fi racolați, în scopul de a se asigura controlul riguros al întregului sistem de justiție. Informaţia compromiţătoare şi colaborarea cu Securitatea erau dominantele acelor vremuri. Pentru a controla o justiţie obedientă, ingerinţele fără scrupule ale Securităţii s-au dovedit a fi omniprezente.”

„Gelu Voican Voiculescu este deținătorul arhivei Securității București!”

Chestionat cu privire la soarta unei alte arhive de mare importanţă (printre altele, pentru desluşirea acţiunilor securistice din preajma Revoluţiei) – arhiva Securităţii Municipiului Bucureşti, dispărută în condiţii neelucidate la începutul anilor ‚90 –, Marius Oprea a făcut o serie de dezvăluiri incendiare ale căror ițe duc la fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, care însă nu a putut fi contactat de EVZ, în pofida încercărilor repetate.


FOTO: Gelu Voican Voiculescu a folosit informații din arhiva Securității FOTO: EVZ



Dispariția unei arhive de cel puțin 100.000 de dosare

„Ce s-a întâmplat cu arhiva care a fost deţinută de Securitatea municipiului Bucureşti? La CNSAS nu a ajuns, iar la SRI nu există – potrivit informațiilor pe care le dețin – decât câteva note informative ale Serviciului K, note ale unor foști deținuți referitoare la colegii de celulă. În realitate, Serviciul K era una dintre cele mai puternice şi mai prezente structuri ale Securităţii.” Şi totuşi, cum a dispărut arhiva Securităţii municipiului Bucureşti? „Eu nu cred că revoluționarii au distrus-o, sau că securiștii – în 22 decembrie 1989, când prăbușirea lui Ceaușescu devenise o evidență de necontestat – ar fi reușit să o facă nevăzută. Evenimentele se precipitau de la o secundă la alta, iar sediile Securităţii erau luate cu asalt de populaţie… Nu cred că securiştii au avut timpul necesar pentru a organiza strămutarea arhivei sau nimicirea ei, cu atât mai puţin în acel context de viaţă şi de moarte.” Istoricul acceptă că unii revoluţionari au sustras dosare din arhivă, „dar nu aveau cum să plece cu nişte camioane acasă, astfel încât să dispară ca prin minune 100.000 de dosare în mai multe volume!”


FOTO: Virgil Măgureanu și Ion Iliescu FOTO: EVZ



Cum au vrut Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu să reînființeze Securitatea!

„În realitate, foarte multe dosare au fost luate de la Securitatea municipiului București și transferate la Guvern, prin ordinul vicepremierului Gelu Voican Voiculescu (perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990 – n. red.), care nu era nimic altceva decât ministrul fostei Securităţi”, spune Oprea. „Eu mă aflu în posesia unui prim proiect de lege scris de mână, în februarie 1990 – este vorba despre un exemplar unic! – prin care Gelu Voican Voiculescu intenționa să reînființeze Securitatea. Proiectul este semnat şi de omul lui Gelu Voican Voiculescu – Viorel Tache, maior de Securitate şi, totodată, unul dintre creierele „doi ş-un sfert” (UM 0215). De asemenea, am aflat că Gelu Voican Voiculescu discutase problema reînfiinţării Securităţii cu Ion Iliescu, în februarie 1990, semn că proiectul era dorit cu ardoare.”

Jocul lui Nicolae Militaru

Generalul Nicolae Militaru s-a opus inițiativei lui Voican, doar fiindcă voia să se ocupe personal de trierea viitoarelor cadre, spune Oprea. „Militaru dorea să-și regleze niște conturi cu acest prilej, generalul vizând o serie de căpetenii ale Securității care îl supravegheaseră, începând cu 1978, când a fost trecut în rezervă pe motiv de legături cu Kremlinul.”

Birourile lui Voican, ticsite până la tavan cu dosarele Securității!

Revenind la arhiva Direcției 1 de informații interne – arhiva Securității București – pe care Gelu Voican Voiculescu a transferat-o cu de la sine putere la Guvern, „e limpede că dosarele conțineau informații esențiale privitoare la operațiunile și la satrapii Securității – Bucureștiul reprezenta orașulvitrină al României, principalul bârlog al poliției politice”, spune Oprea. „Totodată, această arhivă este esențială și în ceea ce privește dezvăluirea acțiunilor Securității din preajma Revoluției. În fond, Securitatea Municipiului București deținea arhiva centrală.” Toate dosarele au ajuns la etajul 5 al Guvernului, unde își avea cabinetul Gelu Voican Voiculescu. „Birourile erau ticsite cu vrafuri de dosare care ajungeau până la tavan! Arhiva a fost mutată din incinta Palatului Victoria odată cu plecarea lui Gelu Voican Voiculescu. Apoi, este posibil ca dosarele să fi ajuns la Institutul Revoluției – instituție ctitorită și păstorită de Ion Iliescu, unde Gelu Voican Voiculescu lucrează și în prezent. Cantitatea asta de dosare nu poate fi ținută acasă!”

Războiul Voiculescu-Măgureanu

„Nu văd – și nici nu există – vreun temei legal în virtutea căruia Gelu Voican Voiculescu să dețină această importantă arhivă a Securității”, spune Oprea. Sunt convins că încă o deține, fiindcă el nu a predat-o la CNSAS și nici la SRI. Firește, ar fi normal ca SRI să lămurească dacă a primit arhiva, sau părți ale acesteia, deși era de notorietate rivalitatea uriașă dintre Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu. Pe fundalul reglărilor de conturi securistice dintre „Doi ș-un sfert” și SRI – vendete care presupuneau transpirarea de informașii în presă – au apărut scandalurile mediatice privitoare la „Terasa Anda” și la ascultările ilegale de telefoane.” Marius Oprea conchide: „Dacă la începutul anilor ‚ 90 rivalitatea Voiculescu-Măgureanu luase forma unui război subteran la baionetă, lucrurile s-au mai calmat, treptat-treptat, pe măsură ce SRI a câștigat teren în câmpul tactic.”

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.