Arsenal Park de la Orăștie, complex deținut de frații Marius și Emil Cristescu, a inaugurat, marți, un centru SPA și o sală de sport multifuncțională, în valoare de 2,8 milioane de euro. Acestea fac parte dintr-un proiect realizat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, cu o valoare totală de 6,1 milioane de euro. În doi ani (2014 – 2016) s-au amenajat un aqua park – centru spa ( cu o capacitate de 1000 de persoane în sezonul cald, respectiv 300 iarna), o sală de sport multifuncţională, loc de joacă pentru copii, traseu de căţărat în copaci, pistă de biciclete şi plimbare (12 km), unicul sistem PowerFun Jumps din România (pentru salturi libere de la 30 de metri înălțime), cea mai lungă tiroliană din țară (570 de metri), precum și un patinoar exterior deschis tot timpul anului, cel mai mare skate parc din regiune (1500 mp) și un centru de agrement călare. Din valoarea totală de  6,1 milioane de euro a proiectului, 2,6 milioane de euro au reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă. 

”Vis” de 20 de milioane de euro

”Până și timișorenii mei mă reneagă, supărați că n-am făcut asta în Timișoara”, a declarat Marius Cristescu. El a povestit că nimeni în afară de el, nici măcar fratele său Emil, nu credea în 2001 că o fostă fabrică de armament se poate transforma într-o atracție turistică. ”E foarte greu în România să-ți transformi visele în realitate. Trebuie să ai o ambiție extraordinară și să lași totul de parte. Eu sunt foarte bucuros că după atâția ani am reușit facem un obiectiv turistic interesant și sper să punem România, cu acest obiectiv, pe harta turismului de aventură din Europa”, a mai spus Cristescu. De la deschidere până în prezent fîn complexul de la Orăștie s-au investit 20 de milioane de euro.

Arsenal Park este un complex de vacanţă cu 230 de locuri de cazare în care turiştii pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat etc., pe o suprafață de 88 de hectare. Aici se găsește cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.

 

Te-ar putea interesa și: