Editura Evenimentul si Capital

Un COMISAR acuză! Marius But, comisarul "EJECTAT" de sistem, a RECUPERAT la un control 4.5 milioane de euro

marius_but1
Autor: | | 85 Comentarii | 8304 Vizualizari

Deşi a lucrat în dosare de mare grele, unde prejudiciile sunt de milioane de euro, fostul comisar de la Garda Financiară Cluj, Marius But continuă să locuiască într-un apartament dintr-un vechi bloc comunist. Nu şi-a construit vile şi nu a adunat averi aşa cum au făcut alţi funcţionari importanţi ai Statului Român. În schimb a ajuns şomer pentru că şi-a făcut datoria.

Marius But a fost comisar şef de divizie în cadrul Gărzii Financiare Cluj până la data de 1 noiembrie 2013, când a fost dat afară pe motiv că a fost respins la concurs. Cu aceeaşi dată, Garda Financiară a fost desfiinţată.La interviu, comisarul But a fost notat cu calificativul respins în timp ce la proba scrisă a primit nota 8.50. Din divizia pe care a condus-o, opt, din cei zece comisari care au lucrat în marile dosare de criminalitate economico financiară, au fost daţi afară pe motiv că nu au trecut de concurs.În ultimii ani, Marius But s-a specializat în macrocriminalitate financiară lucrând în dosare grele, evaziuni fiscale în domeniul combustibililor, a alcoolului dar şi a achiziţiilor publice.Desfiinţarea Gărzii Financiare este privită de fostul comisar ca o umilinţă. “A fost o umilinţă generală, nu doar faţă faţă de mine ci faţă de toţi colegii mei care şi-au făcut datoria. În situaţia mea sunt foarte mulţi colegi din ţară care şi-au făcut datoria. Dosarele cu Fenechiu, Copos şi altele sunt doar o mică parte din cele la care am lucrat, la solicitarea DNA şi altor instituţii de anchetă. Niciodată nu am lucrat singur în aceste dosare de aceea nu este un merit al meu ci al echipei cu care am lucrat, şi care, cu două excepţii, acum toţi sunt liber profesionişti. Probabil, România nu a mai avut nevoie de oameni care s-au şcolit în ani de zile”. A adus de unul singur 4.5 milioane de euro la bugetul de stat But a fost trecut pe lista neagră după ce a deranjat politicieni şi importanţi oameni de afaceri, sponsori de nivel mare ai partidelor politice.Puţină lume ştie faptul că în afara dosarelor sonore în care a realizat expertizele financiare care au stat la baza inculpării, gen Fenechiu sau Loteria, în care este implicat George Copos, comisarul But a adus şi foarte mulţi bani la bugetul de stat.Colegii îl numeau „lupul singuratic” pentru că tot timpul căuta informaţii despre cei care încalcă Codul Fiscal.În 2011, comisarul But a descoperit faptul că societatea Transbitum SA, firma regelui asfaltului din România, Pavel Hălmăjan, a uitat să achite la bugetul de stat suma de 19.5 milioane de lei. Marius But a fost cel care a lucrat direct în această anchetă şi i s-a părut suspect faptul că de la o lună la alta, cifra de afaceri a societăţii Transbitum SA, diferă cu milioane de euro. În urma unui control, Hălămăjan a recunoscut că unul dintre angajaţii săi a omis să declare tot profitul realizat de firmă şi a fost dispus să achite prejudiciul estimat la 4.5 milioane de euro. În 40 de zile de la redactarea actului de control, patronul a plătit cu ordin de plată întreaga sumă datorată la bugetul de stat.„Noi trebuia să dispărem din sistem”Acum, Marius But este un om care îşi caută de lucru şi nu vrea să vorbească despre el pentru că nu el este cel care contează, ci sistemul. „Garda Financiară a fost o instituţie incomodă pentru că existau mulţi comisari care nu scriau la dictare şi care şi-au făcut onest şi cu profesionalism datoria. Noi trebuia să dispărem din sistem. Chestia asta fost prevestită dinainte. Directorul ANAF, Ştefan Diaconu a venit la Cluj, înainte de desfinţarea Gărzii Financiare iar la şedinţă a spus că nu mai vrea să vadă în noul sistem un picior de gardist”, mai spune But.Fostul comisar susţine că noua instituţie care a fost înfinţată în locul Gărzii Financiare, Direcţia Generală Antifraudă are aceleaşi atribuţii ca şi instituţia la care a lucrat. În plus, deşi s-a promis eficientazarea activităţii de control, DGA nu lucrează pentru că instituţia nu s-a organizat. „După aşa zisul concurs, există judeţe în care nu s-a ocupat niciun post de inspector antifraudă, mai exact la Dâmboviţa, Covasna, Hunedoara şi Olt. În alte zece judeţe, Botoşani, Brăila, Caraş Severin, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Sălaj, Sibiu şi Vâlcea a fost ocupat un singur post de inspector antifradă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor. Şi atunci vine, în mod firesc, întrebarea: despre ce eficientizare vorbim?”, a conchis But.

Lovitura CRUNTA pentru Elena Udrea. Decizie FARA PRECEDENT in justitie! Iubita lui Alexandrov, DEVASTATA de veste

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI