Editura Evenimentul si Capital

Marina Constantinoiu&Istvan Deak, autorii campaniei de presă „Frontieriștii”: Mărturii cutremurătoare despre românii care încercau să evadeze din infernul comunist

Autor: | | 2 Comentarii | 1524 Vizualizari

La trei decenii de la căderea comunismului, când țara noastră asigură președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene – un proiect politic bazat tocmai pe libera circulație a oamenilor și a mărfurilor –, România nu știe câți oameni a omorât comunismul la granițe, nici câți au fost arestați în tentativa lor de fugă „dincolo” şi nici câţi sunt daţi dispăruţi. Doi jurnalişti, Marina Constantinoiu şi Istvan Deak, se încăpăţânează să caute și să prezinte publicului adevărul despre fuga din România comunistă. „Dimensiunea reală a fenomenului va rămâne o enigmă – pare resemnată Marina Constantinoiu, în discuția cu Evenimentul zilei -, cât timp informațiile stocate de o mână de oameni care s-au ocupat de acest subiect de-a lungul anilor nu sunt puse laolaltă și nu sunt suplinite de munca de căutare în arhive și de procesare de către specialiști. Ce așteptăm, să moară toți martorii?”

- Ileana Ilie Ungureanu: Pentru clarificarea termenului, cine sunt „frontieriștii”?

- Marina Constantinoiu: Frontieriștii erau acele persoane care își riscau viața pentru a părăsi ilegal România în perioada 1948-1989. Este vorba despre cetățeni români și străini, din state din blocul comunist, care încercau să ajungă într-o țară capitalistă, trecând ilegal granițele României și uneori și ale altor țări. În viziunea regimului comunist din România acelor ani, frontieriștii erau trădători de țară, infractori, evazioniști, persoane certate cu legea, aventurieri care încercau să se sustragă ispășirii pedepsei. Astăzi, termenul este asociat poliției de frontieră. Distingem în rândul frontieriștilor două perioade majore. Cea dinainte și cea de după epoca Ceaușescu.

- Ce conține dosarul „Frontieriștii”? Și când a început demersul vostru jurnalistic?

- Aceasta este o lecție de istorie, care nu a fost niciodată scrisă sau predată în școli. O lecție despre trecutul nostru recent, despre o perioadă pe care mulți dintre noi au trăit-o fără a o cunoaște. Pare un nonsens, dar asta este realitatea. Comunismului i-a reușit de minune un lucru: ascunderea sau mistificarea adevărului. Este una dintre puținele reușite depline cu care se poate lăuda. De aia poate părea unora chiar sexi. Dar avem o veste proastă: necunoașterea adevărului nu înseamnă că faptele nu există. Și nu înseamnă că adevărul poate fi ascuns la nesfârșit. Pentru noi, acest „dosar” reprezintă trei campanii de presă, din 2005 până azi, cazuri concrete, mărturii cutremurătoare.

- Ce aduce în premieră pentru publicul din România ultima campanie de presă, care a început în martie 2016 la miscareaderezistenta.ro?

- Documente din arhiva Securității est-germane STASI, dar și din arhiva CNSAS, informații despre cetățeni străini care și-au încercat norocul la granițele României comuniste, cazuri de cetățeni estgermani uciși sau reținuți la granițele României, femei violate de grăniceri, abuzuri comise de grăniceri, perioade petrecute în detenție, destine frânte. Dar și documente care atestă că românii încercau să fugă și prin alte țări socialiste, fie că au ajuns legal sau ilegal acolo. Vorbim despre granița RDGRFG, dar și despre Marea Baltică, granițele maritime cu Danemarca și Suedia. Vorbim și despre granițele dintre Bulgaria și Turcia sau Grecia. Pentru statul român nu conta dacă încercai să fugi ilegal din România sau dintr-un alt stat socialist sau pur și simplu nu voiai să te înapoiezi dintr-un stat capitalist ajuns legal prin natura serviciului, tot tentativă respectiv trecere frauduloasă a frontierei însemna.

- Speranța într-o viață mai bună i-a făcut pe mulți români să riște totul în tentativa de a părăsi România comunistă?

- Să lămurim un lucru: noi vorbim despre un subiect care nu a existat niciodată pe agenda oficială a statului român, în aproape 30 de ani de la Revoluție. Nicio instituție a statului nu s-a aplecat asupra acestui fenomen, iar statul român nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru crimele comise la frontiere sau pentru abuzuri. Nu a reabilitat și nici despăgubit victimele sau pe urmașii acestora. Iar acest lucru este de neacceptat pentru o democrație sănătoasă. Ceea ce facem noi este o muncă de jurnalist, combinată cu cercetare și uneori investigație, o struțocămilă care suplinește, de fapt, munca unor institute specializate. Noi nu suntem, însă, cercetători, nici măcar istorici, nu întocmim neapărat liste în Excel, noi suntem cronicari ai unor destine. Datoria statului este, prin instituțiile sale, să studieze, să adune informații și să își asume trecutul recent, pentru a putea încheia un capitol și a merge mai departe.

„De multe ori călăuzele trădau și dădeau fugarii pe mâna autorităților”

- Ileana Ilie Ungureanu: Concret, cum fugeau românii de comunism?

- Marina Constantinoiu: Pe orice cale posibilă. Pe la Dunăre, înot, tot înot, prin Nera, dar nici frontiera terestră nu a fost ocolită. Se fugea spre Iugoslavia, în cele mai multe dintre cazuri, dar și spre Ungaria, mai ales la sfârșitul anilor ’80, chiar şi spre Turcia, Bulgaria. Înot, pe fâșie, târâș, ascunși în poduri de tren, în containere pe vase, cu avioane utilitare, cu mașini agricole, cu turma de oi, cu vacile la păscut, cu sau fără călăuze, frontieriştii, indiferent de sex, vârstă, categorie socială sau regiune, fugeau sau măcar încercau. Mulți s-au ascuns în portbagaje modificate de autoturisme, ajutați de prieteni din străinătate sau de călăuze. Unii au încercat falsificarea de pașapoarte, mita imensă pentru grăniceri. Dacă aveai resurse, puteai apela la o rețea de călăuze, care îți puteau facilita ieșirea întrun punct al frontierei, pe raza unui pichet unde avea conexiuni în rândul grănicerilor și superiorilor. De multe ori însă călăuzele trădau și dădeau fugarii pe mâna autorităților. În localitățile de la Dunăre, de vizavi de Serbia actuală, oamenii locului știu nume de călăuze care au trădat și le blestemă printre dinți, dar teama, pentru că trăiesc în acelaşi loc, îi face să ofere informații doar cu picătura.

- Controalele erau foarte stricte în zona de frontieră…

- Aveau un avantaj important cei care lucrau în zonă și puteau să-și pregătească nestingheriți fuga. Aveau un avantaj și cei care cunoșteau măcar o persoană în raza interzisă de 20-25 km de la frontieră, care le putea oferi o justificare de a fi in zonă și chiar îi putea găzdui pentru o noapte. Erau informatori ai Securității la tot pasul, în trenuri, în toate localitățile de frontieră, în rândul călăuzelor, al ciobanilor din zonă. Orice persoană necunoscută era suspectă, iar dacă asupra ta se găseau documente în original, binoclu, hartă sau altele, nici nu mai ajungeai până la frontieră. Înainte de sistarea călătoriilor turistice cu vaporul pe Dunăre, mulți se aruncau în apă în timpul acelor deplasări în mijlocul zilei, însă riscul era mare, să te îneci, să fii prins.

- Care erau traseele alese?

- Este foarte important de menționat că atât Ungaria, cât și Iugoslavia au avut acorduri aproape permanente cu regimul de la București pentru repatrierea fugarilor prinși. Nu exista localitate de frontieră pe granița de vest a României unde să nu se fi raportat măcar o tentativă de trecere frauduloasă. Așa cum probabil nu există persoană de peste 50 de ani care astăzi să nu știe măcar din auzite de un caz de evadare din România comunistă, chiar dacă, la prima vedere, trăim într-o amnezie perfectă când vine vorba despre acest subiect. Țintele frontieriștilor erau Iugoslavia, Ungaria, Marea Neagră și chiar Bulgaria. Dar mulți dintre frontieriștii care reușeau să treacă de aceste granițe fără a fi prinși aveau o a doua tentativă sau trecere ilegală de frontieră. Către o țară occidentală.

- Au existat cazuri în care frontieriștii au fost uciși sau prinși în teritoriul altui stat?

Cine este, de fapt, nevasta lui Dan Barna. Suma IMENSA pe care o castiga sotia liderului USR pe luna. Ce legatura are cu Viorica Dancila

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI