Jurnalistul Alexandru Căutiş, un vehement critic al PSD, care a şocat recent opinia publică afirmând că ar dori să candideze la parlamentare pe listele acestui partid, face o serie de conexiuni deosebit de interesante pe pagina sa de Facebook, care dezvăluie modul grotesc în care se joacă teatru în politică pentru inducerea în eroare a alegătorilor.
Redăm mai jos fragmente din postare jurnalistului care a renunţat la gestul său controversat după ce Liviu Dragnea a spus că „prezenţa lui Căutiş pe listele PSD ar fi ceva exotic. Listele le semnez eu şi nu o fac dormin”:
„Din ciclul păcălelilor electorale din 2016"
1. Intre Antena3 și PNL e cică război. Cu toate acestea Ovidiu Raețchi, cunoscut drept "mâna dreaptă a lui Dan Voiculescu" a trecut de la PC la PNL, fără a fi repudiat de Varan. Raețchi candidează pe listele PNL și spune despre sine că face parte din "noua generație liberală". (Vedeți pagina lui de Facebook) Până să fie noua generație liberală Raețchi s-a învechit un pic pe la PRM și PC (unde a condus chiar campanii în 2008 și 2012) Găsiți pe net cine e acest Raețchi, "neoliberal"... 2. Intre Antena3 și ALDE e pace. Cu toate acestea, pe listele ALDE candidează Daniel Constantin, declarat public drept inamic al lui Dan Voiculescu, din cauză că Ministerul Agriculturii, pe vremea lui Constantin, s-a declarat parte civilă in dosarul ICA. Punctele 1 și 2 cumulate arată că ceva nu se leagă. Cineva joacă teatru. Cineva se luptă parcă de formă tocmai cu aliatul. Oare ca să victimizeze aliatul știind că, dacă îl ia în brațe, electoratul aliatului, altul decât publicul Antenelor, nu va vota cu aliatul?... E complicat ce zic. Dar se vor simplifica lucrurile: În cazul unor legi anti-justiție să nu vă mirați că și din "hulitul" PNL vor fi destui care se vor asocia cu mult "iubita" alianță PSD-ALDE. Urmăriți pe viitor ce va face Ovidiu Raețchi și mai urmăriți și ce va face Alexandru Muraru, alt candidat curat nou al PNL. (Găsiți și despre el referințe clare pe net) Votează ce vrei, dar să te aștepți la mari surprize, popor de creduli!”