O singură notă discordantă – discursul purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian al Sănătății, care a îndrăznit să descrie drept „glumă” statisticile oficiale ale Chinei cu privire la pandemie. Acesta a retractat ulterior cele spuse, sub presiunea „greilor” regimului, foarte atașați de Beijing.

O propagandă agresivă

China nu doar a organizat o foarte vizibilă asistență pe perioada pandemiei, cu livrări extrem de mediatizate de măști, ceea ce oricum se află la baza oricărei politici de influență externă.

A și (re)înnodat o cooperare operațională de o intensitate neobișnuită, de exemplu cu Ministerul Apărării din Israel, care a adus din China, luna trecută, unsprezece avioane speciale încărcate cu echipament medical (o încărcătură de trei milioane de măști a fost plătită de un miliardar ruso-israelian).

În plus, Beijingul își însoțește acum gesturile de un discurs de rară agresivitate la adresa democrațiilor occidentale, acuzate că au eșuat în fața crizei.

Această diplomație a „lupului”, pusă în scenă în întreaga lume, este deosebit de virulentă în Orientul Mijlociu, unde Statele Unite sunt ținta unei campanii sistematice de denigrare, declinată cu talent și metodă în toate limbile regiunii.

Xi Jinping a dorit să-i telefoneze omologului său iranian, Hassan Rouhani, pe 30 aprilie, pentru a-l asigura de sprijinul său total în „obținerea victoriei finale asupra bolii”.

La rândul său, președintele iranian a lăudat „succesele” Beijingului în fața coronavirusului. China acuză acum Statele Unite de toate relele Iranului, lăsând Franța, Germania și Regatul Unit să încerce să salveze ceea ce se poate salva din acordul nuclear, din ce în ce mai mult respins de „durii” din Republica Islamică.

Beijingul nu se mai teme să joace cartea confruntării într-un Orient Mijlociu în care resentimentele împotriva Statelor Unite sunt generale, inclusiv în Arabia Saudită (Donald Trump l-a amenințat recent pe Mohammed ben Salman, prințul coroanei și adevăratul „om forte” al țării, că își va retrage toate trupele din Arabia Saudită dacă nu se va ajunge la un acord asupra prețului petrolului, o amenințare urmată de efecte imediate, dar care va lăsa urme adânci în relația americano-saudită).

Până în prezent, Rusia a fost cel mai mare câștigător al dezangajării SUA din Orientul Mijlociu, prezentând sprijinul său necondiționat pentru Bashar al-Assad drept o promisiune de loialitate față de regimurile în vigoare.

Dar luptele de putere de la Damasc și eșecul Moscovei de a stabiliza Siria au (mai) eclipsat steaua lui Vladimir Putin în regiune. Dispariția Rusiei de pe scena internațională în timpul crizei de coronavirus permite Chinei să adâncească breșa din Orientul Mijlociu și să dea politicii sale regionale, până acum centrată pe economie, o dimensiune militantă care, fără îndoială, va fi una de durată.

PAGINA ANTERIOARA