Marile evenimente zdrobesc omul simplu, sarea pământului.  HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Marile evenimente zdrobesc omul simplu, sarea pământului.  HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Tăcerea este de aur, vorba de tinichea”, astăzi verifici vechiul proverb. Cineva din jurul tău trece printr-un moment nu prea bun, aşa că taci din gură, ca să nu înrăutăţeşti lucrurile.

Dar nu despre istoria creştinismului sau a domnitorilor vreau să vă povestesc.

Istoria se scrie acum, lângă noi, cu noi, peste noi. Iată:

Comisia Europeană a acordat marca de excelență unei tehnologii capabile să recunoască fețele oamenilor în timp real și să analizeze comportamentul mulțimilor. Noua tehnologie ar putea fi folosită în cazul unui nou val de COVID19. Programul va permite identificarea cetățenilor chiar când aceștia poartă mască și poate, astfel, să supravegheze densitatea unei mulțimi, a declarat Herta Security, compania spaniolă care a creat tehnologia.

 Verificarea automată a distanțării sociale și identificarea persoanelor la punctele de control, fără ca acestea să își scoată masca, sunt de o importanță capitală pentru a limita propagarea noului coronavirus și constituie obiectivul principal al Herta în lupta contra pandemiei, se afirmă pe site-ul companiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia Europeană anunțase în luna aprilie că va susține inovațiile care vor ajuta în lupta contra COVID19, prin intermediul Aceleratorului Consiliului European al Inovării, un instrument de finanțare. Executivul european declarase atunci că va debloca 150 milioane de euro și că proiectele care nu vor fi reținute, vor primi marca de excelență pentru a putea fi finanțate din alte surse. Acesta este și cazul tehnologiei AWARE a companiei spaniole Herta Security.

Recunoașterea facială este, însă, o tehnologie față de care toată lumea are temeri și nemulțumiri în Europa. În ianuarie, anul acesta, comitetul european pentru protecția datelor a publicat mai multe recomandări referitoare la utilizarea acestor tehnologii, de teamă ca unele aplicații viitoare să nu contravină GDPR.

Utilizarea datelor biometrice, în special recunoașterea facială, presupune riscuri sporite pentru drepturile persoanelor, se spune în document. Este primordial ca recurgerea la aceste tehnologii să se facă cu respectarea principiilor de legalitate, de necesitate, proporționalitate și de folosire minimală a datelor, așa cum prevede GDPR.

Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale care a făcut un raport pe această temă, a interogat 35 000 persoane din UE. Dacă Ciprul-65% și Malta-50%, figurează printre țările cele mai dispuse să își pună la dispoziție fotografiile pentru uzul autorităților publice, alte state, cum sunt Germania, Polonia și România se declară reticente, doar 9% dintre cei întrebați s-au arătat dispuși să li se folosească fotografiile.