Drumul către marele ecran al supereroului de benzi desenate Iron Man e o poveste lungă de aproape douăzeci de ani.
În cele din urmă, Jon Favreau, prietenul cel mai bun al lui Vince Vaughn, este cel care regizează filmul „Iron Man“, care a înghiţit 186 de milioane de dolari, cu Robert Downey Junior în rolul titular. Personajul creat în 1963 în universul Marvel Comics a fost inspirat, se pare, de Howard Hughes.
În 1990, Universal Studios a cumpărat drepturile de autor pentru marele ecran, dar între timp acestea au fost revândute întâi lui 20th Century Fox, de aici au plecat la New Line Cinema, de unde s-au întors la Marvel Studios, devenind astfel prima lor producţie independentă. De-a lungul anilor, numeroase nume de regizori au fost ataşate de proiect, printre care Stuart Gordon, Quentin Tarantino, Josh Whedon şi Nick Cassavetes.
Pentru rolul lui Iron Man s-au vehiculat numele lui Nicolas Cage şi Tom Cruise. Pentru proiectul final însă, deşi a vrut iniţial să dea rolul unui necunoscut, Favreau l-a ales pe Downey, a cărui viaţă personală rezonează cu cea a lui Tony Stark, milionarul din spatele armurii de oţel. Capturat de terorişti în Afganistan, lui Stark i se cere să creeze o armă diabolică, dar îşi foloseş te resursele pentru a crea o armură extrem de puternică, datorită căreia scapă din captivitate.
Reîntors în America, îşi dezvoltă noua invenţie până când aceasta devine o armă extraordinară cu ajutorul căreia Stark îl confruntă, printre alţii, pe Obadiah Stane (Jeff Bridges, care s-a ras în cap pentru rol). Ca orice erou de benzi desenate respectabil, Iron Man este implicat şi într-o poveste de dragoste: Virginia Potts (Gwyneth Paltrow) este secretara lui Stark şi posibila idilă a lui Iron Man. Una dintre enigmele care susţine suspansul filmului este dacă Virginia află sau nu în final că Stark şi Iron Man sunt unul şi acelaşi.
Favreau şi-a dorit să recreeze povestea celebrului personaj în cheie realistă. Este motivul pentru care transformă Vietnamul în Afganistan şi alege ca loc pentru filmări California în locul New Yorkului. Ca manieră de abordare, regizorul citează ca inspiraţii Tom Clancy, James Bond, RoboCop şi „Batman Begins“ şi declară, ambiţios, că filmul său arată ca şi cum Robert Altman ar fi regizat „Superman“. Una dintre calităţile notabile ale filmului este umorul, care poate face din această fantezie un film interesant şi în afara cercului de fani ai supereroului. Filmul are premiera mâine la Hollywood Multiplex, Movieplex, Cityplex, Cinema PRO din Capitală şi Cinema City din Timişoara şi Iaşi. Nota noastră: 6, * * *