Marian Vanghelie, fostul primar al sectorului 5, a făcut dezvăluiri duminică seara la emisiunea Daei Chera, de la Antena3. Vanghelie care a obținut vineri o victorie împotriva DNA care a cerut arestarea sa, fiind lăsat în libertate de judecători, a devoalat faptul că Maior era omul lui Traian Măsescu și a adus în actualitate un dosar important și controversat, mai exact, dosarul fregatelor. Reamintim că dosarul fregatelor pe care Marea Britanie le-a vândut României a fost clasat în anul 2009.
„Maior a fost omul lui Băsescu. Coldea îl ţinea în şah pe Maior cu Dosarul Fregatelor pentru ca Maior l-a semnat. Pretul lor este dublu, Banii s-au dus... Domnul Maior este responsabil pentru ca noi avem nevoie de aceste nave. Nimeni în România nu vrea să vorbească despre acest dosar. Aici trebuie să caute Kovesi, nu la primării, în tot felul de hârtii...”, a declarat Vanghelie la emisiunea Danei Chera de la Antena3.
Dosarul Fregatelor, clasat în 2009
Reamintim că procurorii DNA au dispus, în 15 iunie 2009, clasarea dosarului care a avut ca obiect urmarirea penală "in rem" (adică fără autor identificat), pentru luare şi dare de mită, fapte ce s-ar fi comis în încheierea şi derularea contractelor privind vâzarea de căre Regatul Unit al Marii Britanii a fregatelor "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria" către România, potrivit mediafax.ro.
Decizia anchetatorilor români a fost luată după ce Serious Fraud Office din Londra (Oficiul pentru Fraude Grave, instituţie cu care, pe parcursul anchetei, DNA a făcut schimb de informaţii) a comunicat DNA, în 11 iunie 2009, despre faptul că investigaţia referitoare la persoanele suspectate în cazul din România este întreruptă, instituţia rezervându-şi dreptul să deschidă investigaţia dacă apar probe suplimentare.
De asemenea, în urma raportului de audit făcut de Curtea de Conturi a României s-a ajuns la concluzia că achiziţionarea celor două fregate, regenerarea şi modernizarea lor de către BAE Systems LTd a prezentat un grad de complexitate ridicat şi că, în general, programul a fost derulat în mod corespunzător, mai spune sursa citată.
Autorităţile britanice au adresat României o cerere de asistenţă judiciară în ancheta legată de achiziţia, de către statul român, unor fregate din Marea Britanie, cererea fiind trimisă în 28 aprilie 2006 Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
În 5 mai 2006, solicitarea autorităţilor judiciare engleze a ajuns la Bucureşti, iar în 10 mai Direcţia de Cooperare Internaţională a PICCJ a transmis-o procurorilor anticorupţie, apreciind că este de competenţa DNA, întrucât erau indicii de comiterea unor fapte de corupţie.
În 8 iunie 2006, o româncă şi soţul ei de origine britanică au fost arestaţi, la Londra, fiind acuzaţi că au încasat ilegal un comision din vânzarea celor două nave britanice către România. Britanicul Barry George, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa de origine română, Georgiana, în vârstă de 41 de ani, au fost arestaţi după ce poliţia a percheziţionat locuinţa lor din Chelsea, de unde a confiscat o serie de documente.
Vanghelie, victorie împotriva DNA!
Magistrații de la Tribunalul București au respins cererea DNA de arest preventiv în cazul lui Marian Vanghelie. DNA a cerut arestarea fostului primar al Sectorului 5, motivând că acesta ar fi încercat să influenzeţe martorii din dosarul în care este judecat. Laura Codruţa Kovesi o să aibă probleme mari în curând, ameninţă Marian Vanghelie chiar în instanţă. Fostul primar susţine că vor apărea noi dezvăluiri care să arate modul în care lucrează Direcţia Naţională Anticorupţie chiar zilele acestea,
Care sunt acuzațiile procurorilor
„Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, conform procurorilor anticorupţie, potrivit mediafax.ro.
Anchetatorii susţin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani lichizi, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului – unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.