Fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu spune că nu are motive să demonstreze că nu a fost colaborator al fostei Securităţi. Acesta susţine că se aştepta însă să fie atacat şi le-a spus jurnaliştilor că nu există dovezi pentru niciunul dintre lucrurile de care a fost acuzat în ultimii 25 de ani.
Marian Munteanu admite faptul că au fost create probleme în rândul liberalilor în urma candidaturii sale. „S-au retras deja vreo doi, trei primari care, mă rog, nu sunt de acord de acord cu zona civică din care provin sau poate nu sunt de acord cu lucrurile care s-au tot spus. Atacurile au fost foarte puternice, cum bine ştiţi. Nu mulţi rezistă la presiune, nu?”
Multe dintre întrebările jurnaliştilor l-au iritat pe fostul candidat PNL la Primăria Bucureştiului, acesta negând categoric că ar exista în trecutul său evenimente care să îi ridice probleme.
„Eu nu am nicio problemă legat de nimic. Aşa cum nu am avut.. Mă lăsaţi un pic? Deci dacă vă amintiţi... Am avut o problemă cu armamentul, da? 12 ani? 14 ani? S-a scris peste tot? Acu' două zile a venit un domn istoric care a spus: Staţi aşa, că era o notiţă, că n-am verificat sursa, că nu ştiu ce... Că la vremea respectivă, când s-a făcut tam-tam-ul cu armamentul, dezminţirea a apărut mică şi n-a găsit-o niciun istoric. Peste o săptămână, două, o lună, trei, când se va rezolva şi această chestiune o să vedeţi tot aşa, într-o notă mică. Eu sper ca data viitoare să puneţi breaking news”.
„Până acuma trebuie să admiteţi că toate lucrurile de care am fost acuzat s-au dovedit false. O să mai apară vreo două că... Staţi puţin! Oamenii care fac contracampanie, ei neavând ce să-mi reproşeze... N-aţi văzut că nu vin cu nimic concret? Suntem într-o ţară în care de 25 de ani se fură milioane, sute de milioane, miliarde şi ei caută că eu am fost acum 20 şi ceva de ani la nu ştiu ce adunare, că nu ştiu ce s-a interpretat că n-am spus bine... Am pierdut 10 zile aproape tot explicând: Băi fraţilor, lucruri mărunte până la urmă!”
Întrebat dacă poate dovedi că nu a colaborat cu fosta Securitate, Marian Munteanu a răspuns scurt şi categoric: „Eu nu am ce să dovedesc că nu sunt!”
Marian Munteanu mai susţine că îşi menţine interesul pentru scaunul de la Primăria Capitalei, indiferent de eveimentele ultimelor zile.
„Astăzi trebuia să fac lucrurile astea, trebuia să depun candidatura. În loc să mă ocup de lucrurile respective... Lăsaţi-mă să mă duc sus (în sediul PNL – n.r.), să vedem ce se întâmplă. Mie nu mi-e frică. Nu mi-e teamă. Nu am lucruri care să-mi poată fi imputate. Până acuma, pe cuvânt, nu ştiu dacă m-a întrebat cineva ceva legat de program”.
„Nu am avut plăcerea şi sunt convins că domnul preşedinte are lucruri mult mai importante de făcut acum şi, oricum, nu este o situaţie care să fie de interes pentru instituţia prezidenţială care, ştim foarte bine, nu se implică, nu s-a implicat şi sunt convins că nu se va implica în activitatea partidelor politice”.
Întrebat cum va reacţiona dacă PNL îi va cere să se retragă, Marian Munteanu a evitat să dea un răspuns clar.
„Ei, asta e cu totul altă discuţie. Eu am venit să ajut, am fost rugat să vin să ajut. Aia e cu totul altă discuţie. O să vedem. V-am spus, eu sunt un om corect. Ear o situaţie dificilă şi am venit să ajut. Eu mă duc acuma să am o discuţie, să vedem care este situaţia, pentru că eu doresc... Şi acuma doresc să ajut. Eu doresc o soluţie bună pentru că nu am venit să candidez pentru mine, da? Eu am venit să ajut, în primul rând pe bucureşteni. M-am bucurat pentru că există posibilitatea că anumite idei care vin din zona civică, din care provin, pot fi susţinute mai bine de un partid puternic, ceea ce ar fi fost un lucru bun. Am venit cu toată inima deschisă în această chestiune. Sigur, eu am prevăzut că vor urma foarte multe atacuri pentru că am trecut prin asta şi tot trec de 25 de ani. Sunt lucruri care pe mine nu mă frisonează, nu mă emoţionează. Însă, se pare că pentru unii e o încercare prea grea”, a mai spus fostul lider al studenţilor, înainte să meargă la şedinţa în care conducerea PNL discută despre viitorul său în postura de candidat al partidului pentru Primăria Capitalei, scrie Digi 24.