Fostul preşedinte al clubului de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, a fost condamnat de Tribunalul Olt la trei ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de supraveghere de patru ani, pentru fapte de corpuție.
Totodată, fostul vicepreşedinte al clubului gorjean, Viorel Temelescu, a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare şi o perioadă de 3 ani de supraveghere, în același dosar.
Marin Condescu a fost condamnat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a fost achitat pentru acuzaţiile de delapidare şi spălare de bani.
Sentinţa judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată.
Dosarul în care cei doi șefi ai clubului de fotbal Pandurii Târgu-Jiu au fost acuzați de delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, complicitate la înşelăciune a fost trimis de Curtea de Apel Craiova către Tribunalul Olt.
Potrivit rechizitoriului, Marin Condescu, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, a semnat în fals, în perioada martie - septembrie 2011, la rubrica "CESIONAR" şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu-Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare şi obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei.
"În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23.03.2011-29.09.2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Tg-Jiu de 1.080.000 lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.