Evenimentul Zilei > EVZ Special > Margherita de la Clejani, victimă a lui Teo sau consumatoare voluntară. Ce spun martorii!
Margherita de la Clejani, victimă a lui Teo sau consumatoare voluntară. Ce spun martorii!

Margherita de la Clejani, victimă a lui Teo sau consumatoare voluntară. Ce spun martorii!

Cercetarea evenimentului rutier din urmă cu aproape două săptămâni în care a fost implicată interpreta Margherita, fiica celebrilor lăutari Viorica şi Ioniţă de la Clejani, a scos la iveală încrengături care trebuie cercetate foarte serios de către poliţiştii de la Antidrog. Şi, de ce nu, poate că ar trebui revizuită şi modificată şi legea privind traficul, consumul şi deţinerea de droguri.

Este cunoscut deja faptul că, în urma accidentului, Margherita a fost testată atât cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a ieşit negativ, deci, nu consumase alcool, cât şi cu DrugTest-ul. De astă dată, rezultatul a ieşit pozitiv. Concluzia preliminară, pentru că răspunsul final, care va fi valabil şi în instanţă, va fi dat de către IML în urma analizelor probelor de sânge luate în acea zi de la fată, a fost că Margherita consumase substanţe interzise.

Nu se precizează de care. Dar, oricum, substanţe care sunt incompatibile cu calitatea de conducător auto. Acestea nu sunt droguri, propriu-zis, în accepţiunea, hai să-i spunem „clasică” a termenului, dar au aceleaşi efecte ca şi drogurile. Dau  dependenţă şi distrug sistemul nervos al celui care le consumă.

Teo, caftitul din septembrie

În luna septembrie a anului trecut, în Bucureşti, în trafic, are loc un incident violent. Doi indivizi care aparent se plimbau paşnic pe trotuar, la un moment dat coboară pe carosabil, trec de primul rând de maşini oprite la semafor, după care iau la controlat rândul din mijloc. La a doua maşină, după cum se vede pe imaginile surpinse de camera unui alt vehicul aflat mai în spate, deschid portiera din dreapta-faţă şi îl lovesc cu pumnii pe cel aflat înăuntru. După care urcă pe bancheta din spate şi continuă să îl lovească pe cel de pe scaunul din faţă. Maşina porneşte şi nu se mai văd imagini de la incident.

În urma acestei altercaţii s-a depus o plângere la poliţie, pentru loviri şi alte violenţe, dar şi pentru tâlhărie. Cel bătut se numeşte Theodor Cizmaru, zis Teo. S-a deschis un dosar penal, iar agresorul lui Teo a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă. Acum se judecă recursul. Cercetările în acest caz, au dovedit însă faptul că nu a fost un simplu incident în trafic, ca multe alte sute, în care şoferi nervoşi s-au luat la bătaie. Teo-bătutul îi cunoştea bine pe cei doi agresori. Şi nu şicanele în trafic sau neacordarea de prioritate fusese cauza conflictului. Ci o datorie de bani.

Aurel Moldovan, avocatul celui care l-a bătut pe Teo: „Incidentul este din septembrie, iar suma datorată era de aproximativ 7.000 de lei. Clientul meu este condamnat la 5 ani și 6 luni. S-a făcut apelul, urmează să ne judecăm, să dea termen în faza apelului la Curtea de Apel. Sper să nu rămână așa, pentru că nu sunt probe care să dovedească pe deplin această condamnare. Aici este vorba despre o provocare din partea lui Cizmaru Theodor” – a declarat avocatul în emisiunea XNS de la Antena 1. Este normal ca un avocat să-şi apere clientul. Ceea ce spune însă mai departe Aurel Moldovan, ne aduce în actualitate. Adică la accidentul Margheritei.

În maşină cu ea se afla şi acest Teo, Theodor Cizmaru. Şi tot pe scaunul din dreapta, care se pare că îi aduce ghinion. Teo nu are permis de conducere. Avocatul Aurel Moldovan: „Cizmaru Theodor caută victime. Margherita ar putea fi o victimă, pentru ca el să beneficieze de anumite reduceri de pedepse stabilite cu organul de urmărire penală sau să fie transformat în martor”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE