Margherita a dat iar de necaz. Ce-a mai făcut năbădăioasa fiică a Clejanilor

Margherita a dat iar de necaz. Ce-a mai făcut năbădăioasa fiică a Clejanilor

Fiica celebrilor lăutari din Clejani, Ioniță și Viorica, la rându-i vedetă a paginilor mondene, Margherita de la Clejani, s-a ales cu un nou dosar penal.

De această dată, tânăra, cunoscută pentru comportamentul ei coleric, ar fi fost implicată într-un scandal cu salariații unei agenții de tranzacții imobiliare. Margherita ar fi amenințat și chiar ar fi lovit două femei, angajate ale firmei de imobiliare.

Scandalul s-a potolit după ce fiica cea mare a Clejanilor s-a făcut nevăzută, imediat ce a aflat că cineva a anunțat poliția și că în zonă urmează să ajungă un echipaj. De altfel, Margherita avea toate motivele să evite contactul cu oamenii legii dat fiind problemele sale din trecut.

Chiar și așa, polițiștii au demarat cercetările în acest caz, după cum au transmis într-un comunicat de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 14:00 prin apel 112 Secția 1 Poliție a fost sesizată cu privire la un conflict dintre o femeie și angajatele unei societăți comerciale. La locație au sosit polițiștii care au luat legătura cu angajatele firmei, femeia care ar fi fost implicata nemaifiind prezentă la fața locului”, se arată în informarea transmisă presei după incident.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și amenințare, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului, au mai arătat aceștia, în comunicat.

De menționat că în urmă cu doar câteva luni, Margherita de la Clejani a comis un accident de circulație, la volanul mașinii sale, un Range Rover Evoque. Ea a lovit o altă mașină care staționa regulamentar pe marginea drumului.

Aceasta a fost, însă, cea mai mică problemă a ei.

Polițiștii care au sosit să constate accidentul au constatat că vedeta se comporta anormal motiv pentru care, având oareșce bănuieli, au condus-o la IML pentru recoltarea de probe biologice. Analizele au stabilit că Margherita ar fi consumat substanțe din categoria celor interzise, mai exact droguri.

„Comportamentul necorespunzator și gesturile necontrolate i-au determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, context în care acesta a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal”, arătau, la vremea respectivă polițiștii.

Privind în acest context, Margherita avea toate motivele să evite o nouă întâlnire cu polițiștii, după noul scandal în care a fost implicată.