Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei a fost rezolvat folosind inteligența artificială, spun cercetătorii citați de BBC. Determinarea modului în care o proteină se așază într-o formă tridimensională unică a fost un mister pentru oamenii de știință timp de mai mult de jumătate de secol.

Decelarea formei 3 D a proteinei

Acum, laboratorul de inteligență artificială din Londra DeepMind a aflat în mare măsură răspunsul, spun organizatorii unei competiții științifice. Programul lor a determinat forma proteinelor cu un nivel de precizie comparabil cu metodele de laborator costisitoare și consumatoare de timp, susțin aceștia.

Descoperirea ar putea accelera cercetarea în ceea ce privește mai multe boli, inclusiv COVID-19. Realizarea este „într-adevăr remarcabilă”, spune dr. Andriy Kryshtafovych, de la Universitatea din California, unul dintre membrii juriului competiției. Potrivit omului de știință, capacitatea de a investiga forma proteinelor rapid și precis are potențialul de a revoluționa știința.

Proteinele sunt prezente în toate organismele și joacă un rol central în procesele chimice esențiale pentru viață. Alcătuite din șiruri de aminoacizi, ele se pliază într-un număr infinit de moduri în forme elaborate, care dețin cheia modului în care își îndeplinesc funcțiile vitale.

Revoluție în știință

Multe boli sunt legate de rolul proteinelor în catalizarea reacțiilor chimice. „Chiar și rearanjările minuscule ale acestor molecule vitale pot avea efecte catastrofale asupra sănătății noastre, așa că una dintre cele mai eficiente modalități de a înțelege bolile și de a găsi noi tratamente este studierea proteinelor implicate”, a spus dr. John Moult de la Universitatea din Maryland, SUA, președintele grupului de evaluatori științifici ai competiției.

„Există zeci de mii de proteine umane și multe miliarde în alte specii, inclusiv bacterii și virusuri, dar pentru a stabili forma unei singure proteine este nevoie de echipamente scumpe și poate dura ani întregi”, a adăugat el.

Ajută în terapia cancerului, demenței și bolilor infecțioase

Cunoașterea structurii 3-D a unei proteine este importantă în dezvoltarea medicamentelor și în înțelegerea bolilor umane, inclusiv a cancerului, demenței și a bolilor infecțioase. Un exemplu este COVID-19. Oamenii de știință au studiat modul în care proteina spike de pe suprafața virusului Sars-CoV-2 interacționează cu receptorii din celulele umane.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE