Nume grele din USL îşi fac probleme că Uniunea nu mai prinde Guvernul după alegerile legislative
Există o complicitate între USL şi PPDD? Aşa s-ar spune, judecând după cea mai recentă postare făcută pe blog de vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, care îşi face griji că o serie de membri ai USL rămaşi fără colegii eligibile s-ar putea adăposti, cu acordul tacit al partidului, pe listele PP-DD. Transfugi "cu voie de la primărie" "Cei mai periculoşi transfugi nu sunt cei care pleacă supăraţi din USL, ci aceia care pleacă cu voie de la primărie", comentează acesta, referindu-se la pesediştii şi peneliştii care nu au prins colegii eligibile. "Fatalmente, USL nu are, într-un colegiu, decât un candidat. Şi atunci pretendentul păgubit (sau păgubos) candidează, totuşi, dar pe listele PP-DD, cu înţelegerea discretă că, după alegeri se va reîntoarce". Îngrijorări privind viitoarea guvernare Vosganian se teme însă că această manevră reduce şansele USL de a forma majoritatea parlamentară, dar şi Guvernul. "Cât de sinucigaşă este această manevră nici nu mai e nevoie să spun. Fiecare dedublare reduce şansele USL de a câştiga alegerile. Nu votezi doar pentru un parlamentar, votezi mai ales pentru o majoritate parlamentară şi pentru un Guvern. (...) Dacă USL nu ia din prima 50%, degeaba fac filialele înţelegeri pe sub masă cu candidaţi-fantomă, căci la masă vor sta alţii", a punctat el. Nu doar Varujan Vosganian îşi face griji că majoritatea parlamentară viitoare ar putea fi compromisă. Şi deputatul PNL Ludovic Orban a atras atenţia asupra faptului că din cauza celor "aproximativ 50 de traseişti (plus vreo 20 de PC-işti) de pe listele USL", Uniunea riscă să nu mai formeze guvernul după alegerile din decembrie. "Sunt tare curios ce vor face aceştia dacă Băsescu va refuza să-l desemneze premier pe candidatul propus de USL şi va propune un alt candidat", s-a întrebat Orban. CITIŢI ŞI:
- Din dilemele lui Dan Diaconescu: Ponta este Pinocchio, dar este Băsescu Geppetto?
- Gigi Becali: Numai proştii se uită la Dan Diaconescu şi votează PP-DD
- Vosganian dezvăluie înţelegerile locale din USL: Nemulţumiţi ai Uniunii vor candida pe listele PP-DD şi vor reveni după alegeri