Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a rememorat în cadrul unei emisiuni televizate momentul surpriză în care a aflat că va fi numit în funcția de ministru.
În plină pandemie, în ziua demisiei ministrul Sănătații de atunci, Victor Costache, când focarul de la Suceava era în creștere. Tătaru, care ocupa funcția de secretar de stat a spus că nu a înțeles din prima convorbire telefonică cu ce voia premierul Ludovic Orban să-l anunțe.
„Eram la Suceava, cerând să merg acolo, văzând ce se întâmplă la Suceava și în cele 2-3 zile în care am fost acolo, am fost solicitat să revin la București, în condițiile în care evoluția pandemiei era pe un curs ascendent și destul de accelerată. M-a sunat premierul, am discutat. N-am înțeles prima dată mesajul. Am spus că e destulă treabă la Suceava, că o să-l țin la curent cu ce se întâmplă. Și răspunsul dat a încheiat convorbirea”, a spus Nelu Tătaru.
În acel moment, premierul Orban nu a apucat să-i spună că vrea să-l numească în funcția de ministru.
„A doua zi, când eram la Suceava dimineață, m-a sunat și mi-a zis că trebuie să vin la București, dându-mi niște amănunte. A urmat un drum de șase ore, în care nu am vorbit cu nimeni, nu am răspuns la telefon, nici măcar celui de la Administrația Prezidențială, care voia să ia legătura să stabilim detaliile. Nu știam nici numerele. Și am fost resunat de la cabinetul premierului să mi se spună să răspund totuși la telefon”, a povestit ministrul la Digi24.
„A fost un moment în care nu am făcut decât să continui cu munca pe care o făceam ca secretar de stat, dar cu mai mare responsabilitate și gestionând o arie mai mare de atribuții”, a conchis Nelu Tătaru.
El a fost numit ministrul Sănătații pe 03 martie.
De profesie medic chirurg, Nelu Tătaru s-a născut la 30 septembrie 1972, la Vaslui. Absolvent al Facultăţii de Medicină Generală de la UMF Iaşi (1998), al unui curs de Managementul Instituţiilor Publice (2004) şi Chirurgie generală (2006), ambele la UMF Iaşi. În 2007 a absolvit Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, iar în 2009 o specializare în endoscopie digestivă, la UMF Iaşi. Din 2011 este doctor în ştiinţe (absolvent al Şcolii Doctorale la UMF Iaşi).
A fost consilier local în oraşul Huşi (2012) şi preşedinte al PNL Huşi (2011-2012). La 9 decembrie 2012 a fost ales senator PNL de Vaslui.