Marea SCHIMBARE LA FAȚĂ al lui Pacepa. Cum arăta în SINGURA poză după operațiile estetice

Despre Ion Mihai Pacepa s-au scris foarte multe. În anul 1978, atunci când se bucura de încrederea totală a lui Nicolae Ceușescu, șefuș adjunct al Departamentului de Informații Externe, a cerut azil politic în Statele Unite, unde a lucrat pentru comunitatea de informații a SUA în diferite operații împotriva fostului bloc sovietic.

Așa cum era de așteptat, americanii îl primesc cu braţele deschise, iar în 28 iulie, el se afla, deja, pe aeroportul prezidenţial din Washington, unde se spune că a fost aşteptat cu covorul roşu.

Chiar dacă nu se știe exact, se pare că Pacepa după plecarea din România, se spune că Pacepa ar fi făcut mai multe operații estetice. Chiar şi unii dintre cei care i-au luat interviuri după 1990 nu ştiu dacă era el ori altcineva, întrucât convorbirile s-au dus în limba engleză. Ca urmare, mulţi din ţară au dorit să vadă cum arată azi cel care are aproape 82 de ani şi dacă, ajuns în custodia CIA, şi-a făcut ori nu operaţii estetice.

Pacepa (n. 28 octombrie 1928) a studiat la Facultatea de Chimie Industrială din Capitală, fiind încadrat în Securitate înainte de absolvire, luându-şi diploma de licenţă abia după patru ani. A ajuns în spionajul extern, iar între 1956 şi 1960 a fost adjunctul şefului misiunii ţării noastre din Germania Federală şi şef al rezidenţei de spionaj a României din această ţară. În aprilie 1966, la 38 de ani, avea deja gradul de colonel când a fost numit adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe, funcţie pe care a ocupat-o până în aprilie 1972. În 1967 a fost avansat în grad, devenind general-maior.

Din aprilie 1972 şi până pe 24 iulie 1978, când a fugit din ţară, el a fost consilierul lui Nicolae Ceauşescu pentru probleme de securitate naţională şi dezvoltare tehnologică, având concomitent şi funcţia de prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe, şi cea de secretar de stat în Consiliul Securităţii Statului din MAI. În august 1974 a fost avansat la gradul de general-locotenent. Pe 24 iulie 1978 a plecat în RFG cu o misiune oficială, prilej cu care a cerut azil politic în SUA, unde a ajuns patru zile mai târziu cu un avion special trimis de preşedintele Carter. În septembrie 1978, autorităţile comuniste de la Bucureşti l-au condamnat la moarte în contumacie pentru crimă de înaltă trădare.

În iulie 1999, Curtea Supremă a României a anulat condamnarea la moarte, i s-a redat gradul de general-locotenent de Securitate pe care-l avea în 1978 şi i s-au restituit bunurile ce i-au fost confiscate.