Marea Revanșă a lui Salvini: Alegerile care pot schimba Italia

Marea Revanșă a lui Salvini: Alegerile care pot schimba Italia

Matteo Salvini a ajuns în opoziție vara trecută, după o „lovitură de guvern” eșuată, prin care a încercat să forțeze alegeri anticipate, care să-i permită să guverneze singur.

Liderul naționalist a jurat atunci răzbunare împotriva foștilor săi parteneri de guvernare, Mișcarea 5 Stele, care s-au aliat cu progresiștii din Partidul Democrat, lăsând în opoziție Liga lui Salvini.

Însă lui Salvini și formațiunii sale i-a priit în opoziție la fel de mult ca la guvernare. Toate sondajele deopinie arată că Liga este formațiunea politică cea mai populară din Italia.

După modelul deja brevetat cu succes de Trump, Salvini comunică neîntrerupt pe rețelele sociale, mai ales Twitter. Temele abordate sunt cele care frământă țara: imigrația, drogurile, stagnarea economică.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, el străbate Italia în lung și în lat, organizând întâlniri directe cu oamenii.

Această strategie pare să dea roade. El a reușit să-și sporească spectaculos popularitatea în zonele de nord, considerate până nu demult fiefuri ale Stângii. Acestea au fost dominate imediat după Al Doilea Război Mondial de către Partidul Comunist, trasformat după prăbușirea Uniunii Sovietice, în Partid Social-Democrat, al cărui moștenitor este azi Partidul Democrat aflat la guvernare.

Într-un material de mari dimensiuni, Financial Times analizează acest fenomen. Povestea FT începe cu Alan Fabbri, primar al Ferrarei, oraș din regiunea Emilia-Romagna, în nordul Italiei. Părinții săi erau comuniști fervenți, iar bunicii său au fost partizani care au luptat împotriva lui Mussolini.

În ciuda tradiției familiei și a locului, Fabbri s-a înscris de când era adolescent în Liga Nordului (devenită azi Liga), o formațiune de dreapta separatistă.

În ultimii șase ani, însă, sub conducerea lui Matteo Salvini, Liga a devenit o formațiune naționalistă, partizană a unității țării și care luptă împotriva imigrației și a imixtiunilor Bruxellesului.

FT explică formidabila priză a lui Salvini în fostele regiuni controlate de Stânga prin faptul că este văzut ca un apărător al intereselor muncitorilor.

Un fenomen similar cu cel petrecut în Statele Unite, unde „gulerele albastre” și sindicatele îl sprijină pe Trump.

Fabbri își amintește că bunicul său avea mereu pe masă un ziar marxist, deși nu știa să citească. Era felul său de a-și arăta valorile în care credea.

Însă lucrurile s-au schimbat. Nimeni (cu atât mai puțin tinerii) nu se mai gândesc la Al Doilea Război Mondial și la luptătorii antifasciști.

Fabbri, citat de Financial Times, spune:

„Mulți aici credeau că oamenii nu vor vota niciodată pentru un partid de dreapta din cauza tradițiilor familiale, dar lucrurile s-au schimbat. Mulți foști comuniști votează acum cu Liga, pentru că noi apărăm interesele muncitorilor. Stânga a considerat această regiune ca și câștigată, iar acum sunt șocați.”

Această turnură din Emilia-Romagna este foarte importantă pentru întreaga Italie, dat fiind că aici vor avea loc alegeri regionale, care pot schimba echilibrul de putere din Parlamentul italian în favoarea lui Salvini.

În treacăt fie spus, în ciuda vechilor sale tradiții de stânga, regiunea este una din cele mai bogate din Italia.

Sondajele arată că Lucia Borgonzoni (foto: alături de Matteo Salvini), candidata Ligii, se află umăr la umăr cu rivalul său de stânga, cu observația că prima se află pe un trend ascendent, iar cel de-al doilea în cădere.

Victoria lui Borgonzoni ar putea declanșa o criză în sânul coaliției de la putere, PD-M5S, care amenință să răstoarne guvernul Italiei pentru a doua oară în șase luni, scrie FT:

„Sondajele de opinie arată că candidata coaliției de dreapta, senatoarea Ligii, Lucia Borgonzoni, de 43 de ani, ar putea dărâma zidul roșu al Italiei. Ea este umăr la umăr cu președintele la sfârșit de mandat al PD, de centru-stânga, Stefano Bonaccini.

„Dl Salvini este optimist: «Să fim clari, vom câștiga aici», a declarat el într-un miting la Modena, săptămâna trecută. «Începând din 27 ianuarie, lucrurile se vor schimba... Toată lumea îmi spune aici că avea obiceiul să voteze cu comuniștii, dar acum nu o mai fac pentru că nu mai sunt comuniști, acum sunt altceva. »

„Dacă dna Borgonzoni câștigă, nu doar că va da o lovitură de măciucă PD-ului, dar aceasta va declanșa probabil o criză în coaliția de la putere, cu Mișcarea 5 Stele amenințând să răstoarne guvernul.

„Partidul dlui Salvini fiind cu mult înaintea rivalilor săi în sondajele naționale, noi alegeri ar putea aduce liderul Ligii în postul de prim-ministru.”

Și Financial Times scrie, citându-l pe Daniele Albertazzi, profesor la Universitatea din Birmingham, și specialist în istoria Ligii:

„Dacă PD pierde Emilia-Romagna, există toate șansele ca guvernul să cadă și Salvini să devină noul prim-ministru.”