Marea Neagră fierbe. Rusia face exerciții de război, SUA vrea să trimită nave de luptă

Marea Neagră fierbe. Rusia face exerciții de război, SUA vrea să trimită nave de luptă

Atenția presei occidentale se îndreaptă aproape exclusiv spre situația tensionată din estul Ucrainei. Există, însă, și un al doilea câmp de luptă în care rușii și ucrainenii s-ar putea înfrunta în cazul unui război deschis. E vorba de Marea Neagră. Iar veștile care vin sunt din ce în ce mai îngrijorîtoare.

Statele Unite iau în considerare trimiterea de nave de război în Marea Neagră în următoarele câteva săptămâni, într-o demonstrație de susținere a Ucrainei, a declarat joi pentru CNN un oficial al apărării.

Semnal puternic adresat Kremlinului

Marina SUA operează în mod obișnuit în Marea Neagră, dar o desfășurare a navelor de război ar trimite acum un mesaj clar la Moscova că SUA urmărește îndeaproape siuația, a adăugat oficialul citat.

Armele chinezezești care amenință SUA sunt dezvoltate cu tehnologie americană. Și-au tăiat craca de sub picioare

Statele Unite sunt obligate să emită o notificare de 14 zile cu privire la intenția sa de a intra în Marea Neagră. Nu este clar dacă s-a trimis deja o astfel de notificare. Această obligației le revine americanilor în temeiul unui tratat din 1936 (Tratatul de la Montreux), care acordă Turciei controlul strâmtorilor. Trebuie notat aici faptul că Turcia pare hotărâtă să obțină schimbarea acestui tratat. De altfel, scandalul în urma căruia Erdogan a dictat arestarea 10 amirali în retragere a pornit tocmai de la Tratatul de la Montreux și proiectul lui Erdogan de a construi un nou canal de navigaţie, numit Canalul Istanbul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Revenind, însă, la situația din Marea Neagră, trebuie spus că oficialul american al apărării a declarat că Marina continuă să trimită avioane de recunoaștere în spațiul aerian internațional peste Marea Neagră pentru a monitoriza activitatea navală rusă și orice mișcare a trupelor din Crimeea. Miercuri, două bombardieri americani B-1 au efectuat misiuni peste Marea Egee. Deși SUA nu consideră cumulul forțelor rusești ca o postură pentru o acțiune ofensivă, oficialul a declarat pentru CNN că „dacă se schimbă ceva, vom fi gata să răspundem”. Evaluarea lor actuală este că rușii organizează antrenamente și exerciții, iar serviciile de informații nu au indicat ordinele militare pentru acțiuni ulterioare, a spus oficialul, dar a menționat că sunt conștienți de faptul că s-ar putea schimba în orice moment, notează CNN.

Rușii fac antrenamente de luptă

Fregata Amiral Essen a efectuat exerciții de artilerie în Marea Neagră, lovind cu succes mai multe ținte aflate într-un poligon din zona de coastă a Crimeei, a informat joi biroul de presă al Flotei Mării Negre. Fregatele de acest tip reprezintă o nouă serie de nave navale Proiectul 11356R și sunt proiectate pentru a distruge navele și navele de suprafață inamice, submarinele și instalațiile terestre. Ele pot efectua și misiuni de patrulare și apărare a căilor maritime.

Adevărul despre umilirea șefei Comisiei Europene la Ankara. Erdoğan, scos basma curată

„Echipajul fregatei Flotei Mării Negre Amiral Essen a organizat trageri de artilerie pregătitoare și de calificare asupra țintelor de coastă situate la locul de antrenament Opuk din Peninsula Crimeea. Tragerile asupra țintelor de coastă au fost efectuate ca parte a unui control final al forțelor Flotei Mării Negre pentru perioada de antrenament de iarnă. Ca parte a desfășurării tragerilor de artilerie de calificare, personalul a lovit cu succes atât ținte vizibile de coastă, cât și obiecte invizibile, folosind date de navigație și un punct auxiliar de țintire”, a transmis biroul de presă, menționând că în etapa următoare echipajul fregatei amiral Essen se va angaja în exerciții comune cu luptătorii aviatiei navale a Flotei Mării Negre. Exercițiile vor simula respingerea unui atac aerian al inamicului.

Fregatele acestui proiect sunt înarmate cu opt lansatoare de rachete de croazieră Kalibr-NK care sunt capabile să lovească ținte de suprafață, de coastă și subacvatice la o distanță de până la 2.600 km.

Navele de război ale acestui proiect sunt, de asemenea, armate cu sisteme de rachete și artilerie de apărare aeriană Shtil-1, Palash și AK-630M, tunuri de artilerie versatile A-190 de 100 mm, tuburi torpile și lansatoare de rachete RBU-6000. Fregatele au, de asemenea, o bandă de decolare și aterizare și un hangar pentru un elicopter de război anti-submarin (Ka-27 sau Ka-31), informează Agenția Tass.

Biden trimite sute de tone de armament Ucrainei. Cine vrea războiul cu Rusia?