Să vedem ce scria presa bulgară înaintea Raportului MCV: „Bulgaria ocupă locul 77 în lume în materie de corupție, potrivit unui raport al Universității Naționale Australiene din Canberra, a informat presa bulgară în urmă cu câteva zile. Studiul compara corupția de la țară la țară și urma să  prezentat Camerei de Comerț și Industrie a Uniunii Contribuabililor din Bulgaria.” Tendința era de stagnare.

Aceeași idee o regăsim și în raportul Transparency Internațional pe 2018, indexul pe corupție, unde situația din Bulgaria este prezentată ca fiind în regres. În clasamentul regional al statelor membre ale Uniunii Europene, Bulgaria continua să ocupă ultimul loc (valoarea medie a indicelui UE este de 64,6). În clasamentul din 2018, scorul Bulgariei era în scădere cu șase poziții în clasamentul mondial (de la 71 în 2017 la 77 în acest an), ceea ce reprezintă un indicator de regres comparativ cu alte țări.

Atunci când au făcut conferință de presă la Sofia, reprezentanții Transparency au spus că „rezultatul din 2018 nu permite Bulgariei să avanseze de pe ultimul său loc în Uniunea Europeană (n.n. România este deasupra ei). Rezultatele pentru perioada 2012-2018 oferă o evaluare critică – există o stagnare în lupta împotriva corupției în comparație cu evoluțiile pozitive într-o parte semnificativă a celorlalte state membre ale UE, iar Bulgaria rămâne serios în urmă. Datele arată că, în ciuda stabilității politice și economice relative, principalele puncte slabe din perioada de șapte ani sunt legate de eficiența utilizării resurselor publice, funcționarea instituțiilor de supraveghere și sistemul de justiție din țară.”

Adică tot ceea ce ar trebui să monitorizeze și MCV. De unde apare atunci optimismul birocraților de la Bruxelles? Vă dau câteva explicații, ca să înțelegem de unde apar diferențele. Ce au bulgarii, ce lipsește românilor?

  1. O clasă politică unită. Politicienii bulgari, cu excepția Președintelui Bulgariei, își rezolvă „problemele” în clasicul stil slav. Pe tăcute, uneori cu morți. Dar puține lucruri răzbat chiar și în presă, aflată în mâna politicienilor și oamenilor de afaceri. Lucrurile nu sunt deloc roze, iar acest lucru s-a văzut din când în când. Presedintele Bulgariei, Rumen Radev, a respins în ianuarie 2019 prin veto legislația anticorupției adoptată de Parlamentul de la Sofia, afirmând că legea nu oferă instrumentele necesare unei investigații eficiente a rețelelor infracționale.
  2. O adaptare la stilul Bruxellesului. GERB și Boiko Borisov au înțeles din „experiența” României că lupta anti-corupție nu poate fi evitată, așa că au decis să o controleze. Într-un mod mult mai inteligent decât a încercat să o facă Liviu Dragnea, construind cadrul legislativ, exact așa cum spuneau experții UE. În schimb au avut grijă ca oamenii care erau numiți în posturile-cheie.
  3. Evitarea conflictelor cu Uniunea Europeană. Dezvăluirile din România privind modul în care a funcționat Binomul Coldea-Kovesi, cazurile flagrante de intervenție în dosarele de corupție, modul în care s-au construit mecanisme în afara legii de modificare a deciziilor în instanță prin protocoale secrete, a stârnit multă pasiune. Uniunea Europeană nu putea accepta faptul că în România s-a încălcat legea pentru un „scop nobil”. Așa că avea nevoie de un contrast cât mai puternic. Bâlbâilelile legislative din ultimii ani le-au dat toate pretextele de care aveau nevoiue

Un singur exemplu de raționament viciat din start: MCV critică înființarea SIIJ, un organism independent aflat sub controlul Consiliului Superior al Magistraturii, dar nu a avut nici o problemă ca aceeași secție să fie un „apendice” al DNA. În fapt, un instrument de presiune asupra judecătorilor care îndrăzneau să contrazică rechizitoriile acestora.

Cu alte cuvinte, României i-ar trebui mult mai multă inteligență decât are pentru a scăpa de MCV.

Te-ar putea interesa și: