Marea Infiltrare Galbenă. China încearcă să scoată unul din Cei 5 Ochi

Marea Infiltrare Galbenă. China încearcă să scoată unul din Cei 5 Ochi

În ultimele trei luni, relațiile privilegiate dintre Marea Britanie și Statele Unite au devenit din ce în ce mai tensionate, iar cele cu China sunt în plină dezvoltare.

Creșterea investițiilor companiilor chineze în Marea Britanie și decizia Londrei de a include Huawei în proiectul de implementare a tehnologiei 5G au bruiat relațiile cu marele aliat de peste Ocean.

Efectele s-au repercutat asupra alianței din domeniul informațiilor dintre Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie și Statele Unite, cunoscută sub numele de „Cei 5 Ochi”, arată o analiză a Asia Times.

Într-un avertisment adresat Marii Britanii și altor aliați NATO, în cadrul Conferinței pentru Securitate de la München, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a atras atenția asupra pericolelor utilizării tehnologiei chineze, în speță a Huawei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă nu înțelegem amenințarea și nu facem nimic pentru a o anihila, în cele din urmă ea ar putea compromite ceea ce este alianța militară cea mai de succes din istorie – NATO”, a spus șeful Pentagonului.

Însă avertismentul lui Esper a fost blând în comparație cu declarația dezlănțuită a senatorului american Lindsay Graham, unul dintre apropiații lui Donald Trump.

Arătând cât se poate de clar că Marea Britanie riscă „arderea punților” dacă alege Huawei în dezvoltarea tehnologiei ultrarapide 5G, el nu a stat să-și aleagă cuvintele.

„Singurul lucru pe care trebuie să-l înțelegeți este că scena politică la noi acasă (în SUA) este mai f...tă ca niciodată. Dar știți care este singurul lucru cu care suntem toți de acord? Că tehnologia Huwaei este o amenințare pentru Statele Unite și, credem noi, pentru întreaga ordine mondială”, a declarat Graham într-o conferință de presă.

„Nancy Pelosi (președinta Democrată a Camerei Reprezentanților) și Donald Trump nu vor lua multe cine împreună, dar dacă îi întrebați despre achiziționarea britanică a Huawei, vă vor da același răspuns. Suntem foarte fermi în privința angajamentului nostru – Republicani și Democrați – că dacă continuați pe calea Huawei, veți arde toate punțile.”

Premierul britanic Boris Johnson a încercat să stingă pălălaia, insistând pe faptul că Huawei va fi supravegheat îndeaproape și i se va interzice accesul la părțile centrale ale sistemelor de telecomunicații și în zonele sensibile, inclusiv instalațiile nucleare și militare.

Dar acesl lucru nu l-a liniștit pe Trump, scrie Asia Times. Acesta ar fi devenit „aploplectic” după ce a aflat că premierul britanic să bată palma cu Huawei.