Marea Britanie vrea să participe la exerciţiile militare găzduite de România

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de România, informează Guvernul.

"Oficialul britanic a manifestat interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România, mai ales în actualul context de securitate internaţională, precum şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de ţara noastră. Michael Fallon a exprimat, de asemenea, deschiderea pentru sprijinirea procesului de reformă a sectorului apărării în România", se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Cei doi au discutat şi despre evoluţiile în domeniul securităţii în vecinătatea de Est şi de Sud a Uniunii Europene, Ponta indicând că participarea României la dezvoltarea securităţii UE şi NATO rămâne o direcţie prioritară a politicii de apărare a ţării.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, efectuează, luni, o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Mircea Duşă.

Luni, Fallon, a spus, după întâlnirea cu ministrul Mircea Duşa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România, subliniind, totodată, că împărtăşeşte îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.

El a mai anunţat că, în luna octombrie, unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanţa.