Marea Britanie anunță represalii. Un nou incident maritim a fost raportat în Emiratele Arabe Unite

Marea Britanie anunță represalii. Un nou incident maritim a fost raportat în Emiratele Arabe Unite

Un nou incident maritim a avut raportat, marți, 3 august, în largul Emiratelor Arabe Unite. Autoritățile din Marea Britanie îndeamnă navele să dea dovadă de extremă precauție la traversarea teritoriului în cauză, precizând că mai multe cercetări se află în curs de desfășurare.

Marea Britanie a raportat, marți, 2 august, un nou incident maritim în Emiratele Arabe Unite. În cauză ar fi vorba despre un atac de piraterie, iar autoritățile îndeamnă la traversarea zonei, în cazul în care este necesar, cu atenție.

Alerta vine în contextul atacului asupra petrolierului MV Mercer Street, care a avut loc pe data de 30 iulie, în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman, vecin al Emiratelor Arabe Unite. Atacul a fost soldat cu decesul a doi marinari, dintre care unul a fost român, iar al doilea britanic. Israel, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie susțin că a fost vorba despre un atac din partea Iranului, în cazul de față.

Alertă. Incident maritim în Emiratele Arabe Unite

"Un incident este în curs la aproximativ 60 de mile marine (110 kilometri) de oraşul Fujairah, situat în Emiratele Arabe Unite. Categoria incidentului: non-piraterie. Investigaţiile sunt în curs", a transmis Comandamentul operaţiunilor maritime comerciale din Marea Britanie (UKMTO), potrivit Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Navele sunt îndemnate să exercite precauţie extremă când tranzitează această zonă", a mai precizat UKMTO.

Cel mai recent incident maritim în care a fost implicată Marea Britanie

În luna iunie, un incident în care a fost implicată Marea Britanie a pus autoritățile pe jar. Amintim că Rusia a lansat mai multe focuri de avertizare în apele Crimeei, pentru a alunga o navă de război britanică.

„Defender a părăsit apele ruseşti la scurt timp după ce înaintase până la 3 kilometri în interiorul acestora”, a fost poziția ulterioară a Rusiei.

Peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia în anul 2014, însă Occidentul și Ucraina nu au recunoscut acest demers, deci nu apreciază apele teritoriale din zona peninsulei Crimeea ca aparținând Rusiei.

Ulterior, președintele Vladimir Putin a transmis că, în cazul în care este nevoie, marina rusă poate lansa o „lovitură imprevizibilă”. Poziția oficialului a venit în contextul celebrării Zilei Marinei, organizată la Sankt Petersburg.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia prezintă toate resursele necesare pentru a identifica orice inamic, indiferent de zona în care se află. „Suntem capabili să detectăm orice inamic sub apă, deasupra apei, în aer şi, în caz de nevoie, să lansăm o lovitură imprevizibilă împotriva acestuia”, a declarat Vladimir Putin, duminică.