Mare atenţie! Pe internet circulă un tabel înșelător unde arată că variantele Covid au fost planificate. Este fals. FOTO

Mare atenţie! Pe internet circulă un tabel înșelător unde arată că variantele Covid au fost planificate. Este fals. FOTO Sursa: Pixabay

De câteva zile circulă intens pe rețelele de socializare un tabel care ar conține informații cu privire la faptul că apariția noilor variante COVID ar fi fost planificate. În acest sens, RoVaccinare şi agenţia AFP România dezmint şi spun că acest tabel este fals.

A fost emis un semnal de alarmă cu privire la un tabel intens distribuit zilele acestea în rândul internauților, care ar conține informații false cu privire la faptul că apariția noilor variante COVID ar fi planificată. Acest tabel este o înșelătorie, nu arată că variantele de Covid-19 au fost planificate.

”Atenție! Acest tabel este o înșelătorie!”

Un tabel vechi care pretinde că apariția tulpinelor de Covid-19 este pre-planificată a început să fie distribuit din nou în noiembrie 2021, odată ce Organizația Mondială a Sănătății și-a anunțat îngrijorarea cu privire la o nouă variantă, Omicron.

Tabelul conține siglele mai multor organizații sanitare, inclusiv a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a confirmat pentru AFP că documentul nu este autentic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceeași imagine care a fost distribuită de mii de ori a fost postată de zeci de utilizatori, iar unii susțin că „totul este planificat”.

Tabelul include noua variantă de Covid-19 numită Omicron, care a fost raportată pentru prima dată de oamenii de știință din Africa de Sud în noiembrie 2021 și a fost confirmată de atunci în peste 30 de țări.

Tabelul a început să circule din nou pe rețelele de socializare în noiembrie 2021, când OMS a anunțat că Omicron este o variantă care determină îngrijorare. Conform programului care circulă online, Omicron ar fi trebuit să fie lansat în mai 2022, dar mai mulți utilizatori comentează că autoritățile internaționale din domeniul sănătății „s-au grăbit să o lanseze mai devreme”.

Acest program înșelător circulă în prezent în alte limbi, cum ar fi engleză, franceză sau germană

Tabelul include siglele: Organizația Mondială a Sănătății, Forumul Economic Mondial, Universitatea Johns Hopkins și, de asemenea, Fundația Bill și Melinda Gates, sugerând că acesta este documentul lor și că au fost implicate în această „planificare”.

Organizațiile au confirmat că această afirmație este falsă: „Nu am mai văzut acea imagine înainte și nu am fost implicați în crearea ei”, a declarat pentru AFP Chloe Laluc, de la departamentul de implicare publică al Forumului Economic Mondial, pe 28 iulie 2021, când a început să circule. „Acesta nu este un document al OMS”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății, Tarik Jašarević, într-un e-mail trimis pe 2 august 2021. „Aceste afirmații sunt false”, a mai adăugat biroul de presă al Fundației Bill & Melinda Gates.

Universitatea Johns Hopkins a transmis în noiembrie 2021 că: „Aceste afirmații s-au dovedit deja a fi evident false, iar Universitatea Johns Hopkins nu a avut niciun rol în diseminarea dezinformării”.

Programul din tabel este greșit

Pe lângă utilizarea incorectă a siglelor OMS și ale altor organizații, așa-numitul program de lansare care circulă pe rețelele de socializare nu se potrivește cu momentul în care variantele SARS-Cov-2, virusul care provoacă Covid-19, au fost deja detectate. În timp ce OMS numește fiecare nouă variantă „de interes” sau „care determină îngrijorare” a Covid-19 în ordinea alfabetului grecesc, tabelul care se răspândește pe Facebook folosește o ordine aleatorie, începând cu cea mai răspândită variantă la nivel mondial din ultimele luni, Delta.

Lista oficială a OMS a variantelelor SARS-CoV-2 conține în prezent cinci „variante care determină îngrijorare” - Alpha, Beta, Gamma, Delta și noua variantă Omicron - precum și două „variante de interes” - Lambda și Mu.

În tabelul distribuit pe Facebook, varianta Delta urma să fie „lansată” în iunie 2021

Dar această variantă, care este una dintre cele mai transmisibile, a fost de fapt documentată pentru prima dată în octombrie 2020 în India. A devenit o variantă de interes în aprilie 2021, iar destul de rapid, în mai, a fost numită de OMS „variantă care determină îngrijorare”, ceea ce înseamnă că s-a dovedit a fi mai transmisibilă și mai violentă. Alpha, Beta și Gamma nu sunt menționate în tabelul înșelător, relatează ro.vaccinare. şi AFP