Marcel Ciolacu știe cine sunt ultimii „elefanți” din politica românească

Marcel Ciolacu știe cine sunt ultimii „elefanți” din politica românească

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a afirmat, duminică seara, că ar vrea să reînvie modelul lui Adrian Năstase și să aducă în partid noi specialiști.

De asemenea, Ciolacu a mai spus că ultimii doi „elefanţi” ai politicii din România sunt Ludovic Orban și Traian Băsescu, cei doi având 30 de ani de carieră politică.

În legătură cu necesitatea unei reforme în PSD, Ciolacu a declarat că pentru aceasta este nevoie de un Consiliu Naţional

„O reformă în interiorul unui partid necesită o perioadă mai lungă. Sunt unul dintre cei care cred că PSD trebuie să îşi deschidă porţile către specialişti, unii să revină şi unii să vină în partid. E mai mult decât o necesitate pentru PSD. Cred că ultimii doi elefanţi ai politicii dn România sunt Orban şi Băsescu, sunt de 30 de ani în politică, restul, la toate partidele s-au schimbat. Ne trebuie un Consiliu Naţional funcţional, el a fost funcţional pentru o perioadă bună de timp în ce priveste atragerea de noi oameni, a fost pe vremea lui Năstase, acest Consiliu trebuie să redevină funcţional”, a spus Ciolacu la România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul PSD a mai precizat că un Congres al partidului va avea loc înaintea alegerilor locale şi parlamentare.

„Am decis să avem Congres înaintea alegerilor locale şi parlamentare ca să îşi asume acest set de alegeri. Voi candida împreună cu o echipă şi un proiect politic, Poate stânga se reuneşte cu anumite valenţe liberale. PSD, cu Pro România, ALDE, sindicate, nu numai cei care au în momentul acesta în parlament. Este posibil la locale să existe alianţe punctuale şi sunt şanse ca la viitoarele alegeri să avem alianţe electorale. Este normal, am toată deschiderea, sper să găsim calea cea mai bună”, a mai declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a declarat că a observat în sondaje că PSD se află pe un trend crescător, în timp ce PNL este pe un trend descrescător.

Cît privește o eventuală numire a sa în funcția de premier, Ciolacu a spus că este, deocamdată, prematur să se vorbească despre așa ceva.