Premierul Ciolacu negociază cu polițiștii, în fața valului de proteste contra Guvernului

Marcel Ciolacu se confruntă cu un val de proteste și are nevoie de sprijin divin Sursa foto: orthodoxianewsagency.com

Premierul Marcel Ciolacu încearcă să dezamorseze conflictele de muncă din Justiție și poliție. Șeful Guvernului are programate ședințe cu reprezentanții sindicatelor polițiștilor și ale gardienilor de penitenciare.

Marcel Ciolacu nu vrea ca anul electoral 2024, foarte important pentru PSD, să fie un an al protestelor antiguvernamentale. După mișcările transportatorilor și fermierilor, sunt anunțate și alte demonstrații ale sindicatelor nemulțumite. Polițiștii și gardienii din penitenciare și-au anunțat intenția de a ieși în stradă.

Sursa foto: EVZ

Marcel Ciolacu, întâlniri de urgență

Premierul României are programate, la acest moment o întrevedere la Ministerul Afacerilor Interne. El s-a întâlnit, de la ora 11.00, cu reprezentanții sindicatelor din poliție. Ulterior, la finalul discuției cu aceștia, Marcel Ciolacu are programată o altă întrevedere.

De la sediul MAI, va merge la Ministerul Justiției, pentru o altă negociere cu sindicaliștii din Administrația Penitenciarelor. Întâlnirea de la Ministerul Justiției a fost programată pentru ora 13.00.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că ia în calcul declanşarea protestelor în penitenciare. Aceștia au acuzat întârzierea nejustificată a aplicării legii salarizării unitare. FSANP acuză guvernul că „fură în formă continuată din buzunarele poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare”.

Proteste fermieri și transportatori. Sursa foto: Arhiva EvZ

Anul protestelor antiguvernamentale

Anul acesta a început prost pentru Marcel Ciolacu și guvernul său. Mărirea pensiilor cu 13,8%, evenimentul ce trebuia marcat electoral de guvern, a fost pus în umbră de proteste. Mai multe organizații ale fermierilor și transportatorilor au ieșit în stradă din primele zile ale lui ianuarie.

Oamenii au ieșit în stradă, cu revendicări dintre cele mai diverse, iar mișcările s-au extins. Guvernul condus de Marcel Ciolacu i-a chemat la negocieri pe cei aflați în stradă, însă nu s-ar putea spune că lucrurile s-au calmat. Protestatarii au refuzat să accepte promisiunile guvernanților. Aceștia pare că au învățat din greva profesorilor din vara trecută și nu s-au mai lăsat păcăliți.

Situația a escaladat și, astfel, și-au anunțat intenția de a ieși în stradă și alte categorii sociale. Mai întâi au fost medicii de familie, nemulțumiți de alocările financiare prinse în buget. Iar acum, urmează polițiștii și gardienii din penitenciare.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Marcel Ciolacu se confruntă cu o guvernare grea

Ceea ce ar fi trebuit să fie o guvernare calmă, fără evenimente majore, este pe cale să se transforme într-un coșmar pentru Marcel Ciolacu. Mai multe categorii de salariați sunt nemulțumiți și intenționează să-și ceară drepturile în stradă.

Și-au anunțat intenția de a protesta funcționarii publici din primăriile mici, nemulțumiți de salarii. Sunt exact acei funcționari pe care PSD și PNL se bazau în campania electorală. De regulă, controlați cu mână de fier de primari, aceștia reprezintă armata de agenți electorali la care apelează politicienii celor două partide.

Or, un protest al acestor funcționari, ca și a polițiștilor,  în an electoral, nu intra în calculele premierului Marcel Ciolacu. Cu atât mai mult cu cât sunt mai puțin de cinci luni până la primele alegeri, europarlamentare.