Românii din Ucraina luptă pentru libertatea țării în care trăiesc, iar acest lucru reprezintă o expresie a legăturii profunde dintre națiunile noastre. Este concluzia pe care a tras-o președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în Parlament, cu prilejul discursului susținut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a susținut un discurs în deschiderea ședinței comune în cadrul căreia președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat parlamentarilor români. El a vorbit despre relația specială dintre România și Ucraina, în contextul în care numeroși români care locuiesc în țara vecină participă la operațiunile militare de apărare a țării.
„Domnule președinte al Ucrainei, domnule președinte al Senatului, domnule prim-ministru, doamnelor și domnilor deputați, senatori, stimați membri ai Guvernului, Începând cu 24 februarie ne confruntăm cu cea mai mare criză de securitate de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, prin invazia nejustificată, ilegală și neprovocată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Ne alăturăm și de la această tribună vocilor care exprimă sprijinul ferm și de neclintit pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional”, a arătat Marcel Ciolacu în discursul său.
El a precizat că este nevoie ca autorii atrocităților din localitatea Bucha să fie aduși în fața justiției și pedepsiți pentru acest masacru. Drept urmare, a spus Marcel Ciolacu, Curtea Penală Internațională trebuie să realizeze o anchetă cât mai amănunțită.
„Așa cum exprimam încă din data de 6 februarie, din declarația Parlamentului României privind situația din Ucraina, respingem cu hotărâre comportamentul iresponsabil al Rusiei și cerem încetarea imediată și necondiționată a acțiunii militare împotriva Ucrainei, precum și retragerea forțelor armate ruse, de pe întreg teritoriul acestei țări. Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile, greu de crezut pentru Europa secolului XXI. Imaginile din Bucha care au făcut înconjurul lumii ne-au copleșit și ne-au revoltat pe toți.
Nu putem accepta ca autorii acestor masacre să rămână nepedepsiți. Ei trebuie să ajungă în fața justiției, să fie trași la răspundere cât mai rapid. În acest sens sprijinim pe deplin o anchetă amănunțită din partea Curții Penale Internaționale, România alăturându-se acestui demers încă de pe data de 2 martie”, a mai spus Ciolacu.
Minoritățile române de la Cernăuți își apără țara
Președintele Camerei Deputațiloa a amintit de implicarea societății civile în rezolvarea crizei refugiaților, dar și de cetățenii români din Cernăuți care luptă în acest război, pentru apărarea Ucrainei.
„Domnule președinte Zelenski, doamnelor și domnilor, în aceste momente doresc să-mi exprim întreaga solidaritate cu țara dumneavoastră, cu cetățenii și autoritățile ucrainene legitime. Vă asigur că, așa cum s-a întâmplat și până acum, cetățenii care fug din calea războiului vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România. Implicarea și generozitatea arătate de societatea civilă, de cetățenii români în sprijinul numeroșilor refugiați sosiți în țara noastră sunt cea mai emoționantă expresie a valorilor europene pentru apărarea cărora se dă astăzi lupta în Ucraina.
Domnule președinte, războiul este o tragedie din care nimeni nu câștigă. Toți pierd. Războiul aduce doar moarte, suferință și destine distruse.
Tocmai de aceea, gândul meu se îndreaptă și către etnicii români din Cernăuți, Odessa, de pe tot cuprinsul Ucrainei. Românii din Ucraina luptă în aceste zile pentru libertatea țării în care trăiesc și în care își cresc copiii, și cred domnule președinte, că tocmai acest lucru reprezintă cea mai sinceră expresie a legăturii profunde dintre națiunile noastre”, a mai arătat președintele Camerei Deputaților.
Ucraina luptă pentru Europa
Marcel Ciolacu și-a încheiat discursul evidențiind curajul cetățenilor ucraineni care luptă pentru libertatea lor, dar și a celorlalte state europene. El a precizat că această victorie, împotriva Rusiei, este ecesară în vederea stabilirii parcursului european al Ucrainei și al Republicii Moldova.
„Curajul dumneavoastră și al cetățenilor ucraineni, indiferent de etnie, demnitatea și hotărârea cu care luptați pentru libertate, și pentru dreptul de a vă hotârî singuri soarta sunt un exemplu pentru întreaga lume. Victoria Ucrainei este o victorie necesară, atât pentru viitorul european al țării dumneavoastră, cât și pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Succesul Ucrainei înseamnă victoria libertății, democrației și valorilor europene în această regiune a Europei”, a încheiat Marcel Ciolacu.