Marcel Ciolacu s-a întâlnit la masă cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Cei doi au participat la Congresul socialiștilor europeni, de la Malaga, în Spania. Marcel Ciolacu și Olaf Scholz au ales un restaurant, la malul mării, pentru un prânz social-democrat.
Marcel Ciolacu a ieșit la prânz împreună cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Cei doi s-au întâlnit la Malaga, în Spania, unde participă la congresul socialiștilor europeni. Evenimentul s-a desfășurat la finalul acestei săptămâni, în zilele de 10 și 11 noiembrie.
Momentul de la Malaga a fost valorizat de premierul României care nu putea lăsa nemarcat, în scop electoral, un prânz cu omologul său german. Să nu uităm că anul viitor vor fi patru rânduri de alegeri.
Într-un restaurant la malul mării, însoțiți de colaboratori, Marcel Ciolacu și Olaf Scholz au ales un meniu social-democrat, la o masă social-democrată, fără prea multe pretenții. Până și fața de masă a fost grena, apropiată de culorile socialiștilor europeni.
Fără sacouri și fără cravate, adoptând un stil neprotocolar, tradițional proletar, liderii social-democrați și-au dat mâna pe faleza din Malaga. După care au pornit spre localul rezervat pentru ei.
Marcel Ciolacu la prânz cu Olaf Scholz
Înghesuiți între colaboratori, la o masă micuță, de tip fast-food, într-un restaurant de pe faleza din Malaga, cei doi social-democrați s-au pus pe taifas.
Mai corect, dacă privim imaginile, Ciolacu vorbea, în vreme ce Olaf Scholz îl asculta civilizat. În tot acest timp, cancelarul Germaniei afișa o privire ironică, sprijinindu-și bărbia cu mâna.
Cel mai probabil că ceea ce îi transmitea omologul său român, Marcel Ciolacu, auzise, deja, de multe ori de la alții.
Prânz între social-democrați la Malaga
Marcel Ciolacu, șeful PSD, a ținut să marcheze acest prânz tovărășesc, într-o postare pe contul său de Facebook. El a dat și detalii despre conținutul discuției. Foarte serioasă, dacă e să dăm crezare postării, despre provocările economice, sociale și geopolitice.
Mai puțin interesantă, dacă este să ne luăm după privirea ironică a cancelarului german.
„Un prânz social-democrat între doi prieteni, cu aceleași gânduri pentru Europa! Am vorbit cu Olaf Scholz despre provocările economice, sociale și geopolitice cu care se confruntă întreaga Europă, despre dinamizarea relației noastre bilaterale și despre aderarea României la spațiul Schengen”, a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook.
Premierul român a mai transmis că i-a mulțumit colegului său din familia socialistă europeană pentru susținerea acordată pe dosarul Schengen.
„I-am mulțumit pentru sprijinul constant al Germaniei în dorința noastră legitimă de a fi parte a acestui spațiu! A friend in need, is a friend indeed!”, a concluzionat Ciolacu.
Marcel Ciolacu la prânz cu Viktor Orban
În urmă cu câteva luni, în vară, premierul român s-a întâlnit la masă cu liderul iliberal al Ungariei, Viktor Orban. A fost tot un prânz, doar că mult mai protocolar decât cel de la Malaga. Cei doi, împreună cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu s-au văzut la Guvern.
Au mâncat și au discutat probleme la fel de importante. Iar la o zi după această masă, la Băile Tușnad, Orban i-a ironizat pe oficialii români. El a dezvăluit că Ministerul de Externe, din subordinea lui Marcel Ciolacu, i-a sugerat să nu mai abordeze o serie de teme sensibile.
Totodată, i-a avertizat pe „fraţii români” că Ungaria va prelua anul viitor preşedinţia Consiliului UE. Aceasta dacă mai au nevoie de sprijin pentru aderarea la Schengen.